AcasăGeneralNumai contabil sa nu fii!

Numai contabil sa nu fii!

Termenul de pastrarea registrelor contabile s-a redus de la 10 la 5 ani. Modificarile aduse de Guvern Legii Contabilitatii nr. 82/1991, în loc sa clarifice lucrurile, adâncesc confuziile, atât în cazul situatiei financiare, dar si al unor initiative noi, cum ar fi depunerea suplimentara a unor raportari anuale. Mai mult, potrivit unor contabili din cadrul sectorului bancar, exista temerea ca situatiile financiare vor deveni tot mai stufoase. Exista însa si o parte buna, cred specialistii. Creste volumul de responsabilitati asupra contabilului, fapt care va determina si o crestere a salariului acestuia. Pâna acum, prin legea nr. 82/1991 a contabilitatii, la articolul 35, era prevazut ca situatiile financiare se depuneau în trei exemplare, unul la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor (adica la Administratia Financiara), un exemplar la Registrul Comertului si unul era pastrat de firma.
Termenul pentru depunerea acestor situatii financiare era de 150 de zile (31 mai 2007) pentru persoanele juridice, care aplica reglementari contabile conforme cu Standardele Internationale de Raportare Financiara (companiile nationale, regiile autonome, institutele nationale de cercetare-dezvoltare, etc.).
Pentru celelalte persoane juridice termenul era de 120 de zile de la încheierea exercitiului financiar (30 aprilie 2007).
Totusi, lucrurile nu stau chiar asa. Exista opinii care sustin ca termenele de 120/150 zile pentru depunerea situatiilor financiare sunt înca aplicabile, dar exista si alte înterpretari. Una dintre acestea a fost explicata de avocatul Alexandru Rusu, citat de HotNews. „In legea 441/2006 pentru modificarea si completarea legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, la punctul III se stipuleaza ca: de la 1 ianuarie 2007, situatiile financiare anuale si documentele anexate acestora se depun numai la Registrul Comertului, nu si la Ministerul Finantelor.
Prin urmare, articolul 35 din legea contabilitatii 82/1991 este abrogat implicit de legea 441, aceasta fiind o lege mai recenta si care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2006”. Prin urmare, ar însemna ca situatiile financiare se depun doar la registrul Comertului, iar termenul este la fel de neclar. „In opinia noastra, coroborând prevederile Articolului 111, alineat 1, cu prevederile Art. 201 din Legea 31/1990 privind societatile comerciale, situatiile financiare anuale trebuie depuse la Registrul Comertului în termen de maxim 15 zile de la data limita pentru tinerea adunarii generale ordinare a actionarilor. Iar aceasta adunare trebuie sa aiba loc în primele 5 luni ale anului, deci cel târziu la 31 mai 2007. 15 zile dupa 31 mai ar însemna ca termenul limita este 15 iunie 2007. Acest termen este aplicabil si societatilor comerciale cu raspundere limitata”, a precizat, pentru HotNews.ro, Alexandru Rusu.
„Pentru societatile/companiile nationale, regiile autonome, institutele nationale de cercetare-dezvoltare, termenele pentru depunerea situatiilor financiare anuale la unitatile teritoriale ale Ministerului de Finante Publice (MFP) sunt de 150 zile, iar pentru celelalte persoane care intra sub incidenta prevederilor legii, termenul este de 120 de zile”. Deci acum se vorbeste de depunerea situatiilor la unitatile teritoriale ale MFP, adica la Administratiile Financiare. Solutia este cel putin bizara, tinând cont de faptul ca atât companiile nationale, cât si regiile autonome si institutele de cercetare-dezvoltare sunt înregistrate la Registrul Comertului. Si atunci apare întrebarea: nu ar fi indicat sa se aplice un tratament unitar tuturor entitatilor care au obligatia înregistrarii la Registrul Comertului si sa se stipuleze obligatia de a depune situatiile financiare anuale la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor doar pentru celelalte persoane juridice (fundatii, asociatii etc.)? Amenzi mai mici, dar mai multe Forma actuala a Legii Contabilitatii prevede amenzi pentru o serie de contraventii (ex: nerespectarea obligatiei de a publica situatiile financiare anuale, detinerea, cu orice titlu, de bunuri materiale, titluri de valoare, numerar si alte drepturi si obligatii, precum si efectuarea de operatiuni economice, fara sa fie înregistrate în contabilitate etc.) Cuantumul acestor amenzi variaza între 100 RON si 30.000 RON, neputându-se spune ca amenzile vor fi majorate de proiectul de lege. Mai mult, unele dintre ele vor fi reduse. In prezent, nerespectarea publicarii situatiilor financiare anuale se pedepseste cu amenda cuprinsa între 2.000 si 30.000 RON. Pe viitor însa, aceasta abatare va fi sanctionata cu amenda de la 400 RON la 5.000 RON. De asemenea, sunt prevazute noi contraventii: (ex: nerespectarea prevederilor referitoare la obligatia membrilor organelor de administratie, conducere si supraveghere ale societatii-mama în ceea ce priveste întocmirea si publicarea situatiilor financiare anuale consolidate, sanctionata cu amenda de la 10.000 RON la 30.000 RON). Registrele contabile se vor pastra doar 5 ani
O alta modificare importanta vizeaza termenul de pastrare a registrelor contabile si a documentelor justificative. Acesta s-a redus de la 10 la 5 ani. Intrebarea tuturor persoanelor din domeniu este daca pentru statele de plata se va mentine termenul de 50 de ani. O mare parte dintre contabilii chestionati de HotNews.ro cred ca, cel putin pâna la o noua lege sau o noua serie de modificari asupra Legii Contabilitatii, se mentine termenul de 50 de ani. Logica e urmatoarea: întrucât nu s-a precizat nimic despre acest lucru, luam de buna varianta veche, de 50 de ani. Raspundere sporita
Raspunderile contabililor vor creste, pâna la a avea si responsabilitate juridica. Ceea ce înseamna ca ei vor putea fi si penalizati în cazul în care companiile pentru care lucreaza comit nereguli.
„Cred ca vor creste responsabilitatile celor implicati direct în partea contabila si mi se pare si normal.
Sa nu uitam ca profesionistii contabili sunt obligati sa aiba asigurare de risc professional, ca si auditorii financiari, de altfel. Asta înseamna ca pot fi obligati la plata unor daune daca se stabileste o vina în sarcina lor”, a declarat, pentru HotNews.ro, un contabil din sistemul bancar. Majoritatea persoanelor ce activeaza în acest domeniu considera ca si salariile vor creste. Intrucât cresc responsabilitatile, este normal ca un contabil sa pretinda o plata mai mare. Ceea ce va duce la o majorare a salariilor în aceasta categorie, considera Alexandru Rusu. Cosul zilnic, de dr. Teodor Brates Atentie la prognoze Pentru muritorii de rând, prognozele economico-sociale nu reprezinta o lectura atractiva. Cu toate acestea, s-ar cuveni macar sa stie ca exista instrumente destul de „fine” care permit anticipari deosebit de utile. In ultima vreme, numeroase prognoze s-au confirmat, chiar daca nu „la centima”, cum se spune, ci macar ca tendinta. Daca vom restrânge aria exemplelor la institutia oficiala principala care se ocupa cu „scrutarea viitorului” în parametrii economici si sociali – am numit aici Comisia Nationala de Prognoza (CNP) – vom observa acum, la final de trimestru, ca s-au împlinit mai toate „prorocirile” CNP de la sfârsitul lui 2006 si începutul lui 2007. Practic, a fost prevazuta explozia deficitului comercial (importuri considerabil mai mari decât exporturile), al contului curent (intrare de mai putina valuta decât iesirile) prin analize pertinente ale unor procese si fenomene economice si sociale de adâncime.
La prima vedere, faptul ca pe piata se gasesc acum mai multe bunuri provenite din strainatate, în special din celelalte tari membre ale UE (ca urmare a eliminarii taxelor vamale), nu poate decât sa bucure populatia, îndeosebi cea cu venituri mai mari decât media. Ai de unde alege si sub aspectul calitatii, cât si în privinta preturilor. In rest, de ce sa-l mai intereseze pe simplul cetatean încrengatura de influente care provoaca un deficit comercial si de cont curent? Ei bine, oricât ar parea de neverosimil, tot la prima vedere, faptul ca importam mai mult decât exportam si ca iesirile de valuta din tara sunt mai mari decât intrarile va influenta puternic, în viitorul previzibil, situatia locurilor de munca, raporturile dintre venituri si cheltuieli pâna la nivel de individ, de familie, iar daca lucrurile nu vor fi tinute sub control, ne putem astepta la tot ce este mai rau.
O vreme, cea mai mare parte a deficitului de cont curent (peste 91% în 2006) era acoperita de investitii straine directe. Ei bine, CNP ne avertizeaza ca, în 2007, gradul de acoperire prin aceasta sursa se va reduce la 50-60%. In consecinta, trebuie sa ne împrumutam. Când gradul de îndatorare ajunge la punctul critic, întreaga economie se „cutremura”, iar situatia materiala a majoritatii populatiei tarii are de suportat socuri puternice. Cam asa „vin de se leaga” lucrurile.
Nu mai trebuie „sa dam în bobi” pentru a cunoaste principalele tendinte ale dezvoltari prezente si viitoare. Este suficient sa aruncam o privire fie si numai asupra prognozelor oficiale, pentru a vedea încotro se îndreapta economia. Chiar daca nu avem motive sa intram în panica, s-ar cuveni sa manifestam mai multa prudenta în gestionarea propriului „cos zilnic”. Cum se zice, cu tot temeiul: „paza buna trece primejdia rea!”.

via – http://www.mnmcontab.ro/ – newsletter

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!