AcasăGeneralLegea societatilor comerciale va fi modificata din nou

Legea societatilor comerciale va fi modificata din nou

Criticile si semnalele emise de mediul de afaceri cu privire la dificultatile de interpretare sau de aplicare a anumitor prevederi din noua Lege a societatilor comerciale au determinat Ministerul Justitiei sa initieze un proiect de modificare a Legii nr. 441/2006, aflat acum in curs de avizare. Acesta ar urma sa fie promovat prin ordonanta de urgenta, in termen de doua saptamani.

„Legea, in intreg, nu poate fi modificata, deoarece cuprinde elemente de drept comunitar care au devenit obligatorii o data cu intrarea Romaniei in Uniunea Europeana. Se pot modifica doar unele prevederi ale legii”, a declarat Claudia Rosianu, consilier juridic in Ministerul Justitiei, la o dezbatere privind acest act normativ organizata la Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti. Pentru prevederile obligatorii, in special pentru cele care vizeaza schimbarea structurii consiliilor de administratie, ministrul Justitiei va acorda, prin aceasta noua modificare, un termen de gratie de sapte luni pana la care firmele existente sa isi poata rezolva situatia, pentru a se conforma legii.

Urmeaza o criza de administratori

Principalele nemultumiri ale reprezentantilor oamenilor de afaceri au fost legate de obligativitatea desemnarii unui administrator independent si de termenul scurt pe care l-au avut la dispozitie pentru adoptarea noilor prevederi. Ei au mai apreciat ca actul reprezinta o imixtiune a statului in administrarea unei afaceri private si ca include prevederi birocratice, ce determina cresterea costurilor firmelor. „Tocmai acum, cand ne confruntam si cu o criza a fortei de munca in general, statul creeaza in mod artificial si o criza a managerilor si a administratorilor, a aratat unul dintre patroni. Majoritatea directorilor si a administratorilor pe care ii am mi-au spus cat se poate de clar ca prefera sa isi dea demisia decat sa renunte la contractul de munca in favoarea unui contract de mandat. Oamenii au rate de platit la case si nu-si permit sa se joace cu banca. Acestea sunt aspectele practice de care ne izbim acum”. In plus, patronii sunt ingrijorati de faptul ca registrele comertului nu le vor primi bilanturile daca nu dovedesc ca s-au conformat in intregime legii si ca si-au modificat, in consecinta, actele constitutive ale firmelor.

SRL-urile nu sunt afectate semnificativ

Reprezentantii institutiei care a initiat si coordonat proiectul au raspuns, in schimb, ca schimbarea structurii consiliilor de administratie, care este necesara, se va putea face in timp de sapte luni, iar registrele comertului sunt obligate sa primeasca bilanturile, intrucat situatia financiara nu are nici o legatura cu prevederile de principiu. Ei au mai precizat, de asemenea, ca modificarile contestate de patroni vizeaza introducerea unui mod de guvernare corporativ pentru societatile mari si nu afecteaza in mod semnificativ SRL-urile. De altfel, pe site-ul Ministerului Justitiei, la capitolul Elaborare de acte normative, se gaseste intreg proiectul cu modificarile si completarile ce urmeaza sa fie aduse legii, pentru a se intelege mai bine cum sa se aplice noile prevederi.
Un exemplu graitor ar putea fi modificarea adusa alineatului 3 al art. 1961, care acum spune cat se poate de clar: „Asociatul unic poate avea calitatea de salariat al societatii cu raspundere limitata al carei asociat unic este”. In schimb, daca alineatul (3) al articolului 1371 se modifica explicit: „Pentru indeplinirea mandatului, administratorii nu pot incheia cu societatea un contract de munca”, imediat dupa acesta se adauga un alt alineat (31), cu urmatorul cuprins: Cu toate acestea, calitatea de administrator poate fi cumulata cu cea de salariat al societatii, in cazul in care persoana desemnata ca administrator urmeaza sa exercite efectiv atributiile specifice atat calitatii de administrator, cat si cele corespunzatoare functiei salarizate. In caz contrar, contractul individual de munca se suspenda. Oricum, pana maine, oricine este interesat mai poate transmite observatii si propuneri privind proiectul mentionat, in scris, pe adresa Ministerului Justitiei, pe fax la numarul 021/318.33.09 sau pe e-mail: [email protected] .


Descoperă mai multe la CabinetExpert.ro - blog contabilitate

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!

Descoperă mai multe la CabinetExpert.ro - blog contabilitate

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura