Ordin MMFPSPV 936/2016 și Ordin INS 448/2016 – modificarea și completarea COR

0
82

Avand in vedere ca in Monitorul Oficial, Partea I nr. 421 din 03 iunie 2016 a fost publicat Ordinul comun al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice nr. 936/2016 din 12 mai 2016 si al Institutului Naţional de Statistică nr. 448/2016 din 23 mai 2016 – privind modificarea şi completarea Clasificării ocupaţiilor din România – nivel de ocupaţie (şase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 1.832/856/2011, va supunem atentei textul integral al acestuia.

Speram sa va fie de folos.

Nr. 936/448

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice
Institutul Naţional de Statistică

În baza:

– art. 14 alin. (2) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 575 bis/1992 cu privire la realizarea unor nomenclatoare unitare de interes general prevăzute în concepţia generală a informatizării în România;
– art. 9 şi 10 din Hotărârea Guvernului nr. 1.352/2010 privind aprobarea structurii Clasificării ocupaţiilor din România – nivel grupă de bază, conform Clasificării internaţionale standard a ocupaţiilor – ISCO 08, republicată;
– Ordinului ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 270/273/2002 privind aprobarea Procedurii de actualizare a nomenclatorului Clasificarea ocupaţiilor din România,
în temeiul art. 18 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 957/2005 privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Statistică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi preşedintele Institutului Naţional de Statistică emit următorul ordin:

Art. I. – Clasificarea ocupaţiilor din România – nivel de ocupaţie (şase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 1.832/856/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 8 august 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează cu noile ocupaţii practicate în cadrul economiei naţionale, prevăzute în lista din anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. II. – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Dragoş-Nicolae Pîslaru
Preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei

NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOKCLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOKCLICK AICI, DAR SI O PAGINA DE GOOGLE PLUSCLICK AICI.

ANEXĂ

LISTA – ocupaţiilor practicate în cadrul economiei naţionale care modifică şi completează Clasificarea ocupaţiilor din România – nivel de ocupaţie (şase caractere)

cor

Se mută ocupaţia „manager al sistemelor de management al calităţii” din Grupa de bază 3257 „Inspectori în domeniul protecţiei mediului şi sănătăţii ocupaţionale”, asimilaţi în Grupa de bază 2421 „Analişti de management şi organizare”, şi va avea codul 242114.
Se radiază ocupaţia „ofiţer electrician maritim”, cod COR 315105.
Se radiază ocupaţia „ofiţer mecanic maritim”, cod COR 315106.
Se radiază ocupaţia: „ofiţer de punte maritim”, cod COR 315211.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.