principalele modificari – cod fiscal

0
131

Ministerul Economiei si Finantelor a publicat, vineri, proiectul de modificare a Codului Fiscal care prevede o serie de modificari la capitolele TVA, impozit pe profit, impozit pe venit si accize. La capitolul TVA, a fost eliminata prevederea, introdusa la 1 ianuarie 2007, privind taxarea inversa sau simplificata pentru lucrarile de constructii-montaj, intrucat a determinat o decalare in timp nefavorabila pentru incasarea taxei la bugetul de stat. Proiectul prelungeste pana pe 31 decembrie 2011, plata TVA in vama pentru importuri, urmand ca numai incepand cu anul 2012, cand, potrivit notei de fundamentare, Romania isi va fi intarit sistemul de control al TVA, sa fie din nou aplicabile masurile de plata simplificata a TVA pentru toti importatorii, asa cum se aplica in prezent pentru cei care realizeaza importuri in anul precedent de cel putin 150 milioane lei. Armonizarea reglementarilor Codului Fiscal cu cele comunitare la TVA au impus, de asemenea, modificarea definitiei produselor accizabile, pentru care se aplica reguli diferite in sensul TVA, a prevederilor referitoare la exigibilitatea livrarilor si achizitiilor intracomunitare, a bazei impozabile a achizitiei intracomunitare. De asemenea, au fost transpuse prevederile directivei privind scutirile la import, a scutirilor in tara, in special in ce priveste operatiunile financiar-bancare. Modificari la capitolul impozit pe profit In domeniul impozitului pe veniturile obtinute din Romania, proiectul a extins impunerea castigurilor din transferul titlurilor de participare obtinute de persoane nerezidente si la alte categorii de instrumente financiare. Proiectul introduce in categoria veniturilor neimpozabile pentru organizatiile nonprofit, organizatiile sindicale si organizatiile patronale a veniturilor realizate din despagubiri, de la societatile de asigurare, pentru pagubele produse la activele corporale proprii, altele decat cele care sunt utilizate in activitatea economica, precum si a sumelor primite din impozitul pe venit datorat de persoanele fizice. Acelasi proiect amana pentru 2010 generalizarea sistemului aplicat, de la 1 ianuarie 2007, de catre societatile bancare la plata impozitului pe profit, si care ar fi trebuit sa fie pus in practica pentru toti contribuabilii, de la 1 ianuarie 2008. Sistemul stabileste plati anticipate trimestriale, in contul impozitului pe profit anual. Alte modificari la impozitul pe venit vizeaza majorarea plafonului lunar privind venitul neimpozabil din pensii de la 900 lei la 1000 lei, precum si includerea in veniturile impozabile ale persoanelor fizice a castigurilor la jocuri de noroc tip cazino si masini electronice, nefiscalizate in prezent. Eliminarea eliminarea taxarii inverse la TVA pentru lucrarile de constructii-montaj si livrarea de cladiri, parti de cladiri si terenuri ar urma sa aiba influente 2,49 miliarde lei in 2008 si de pana la 3,34 miliarde lei in 2011.

via – www.adrese-utile.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.