AcasăGeneralGuvernul a aprobat noi reglementari privind consultantii fiscali

Guvernul a aprobat noi reglementari privind consultantii fiscali

Examenul pentru atribuirea calitatii de consultant fiscal va fi organizat de Camera Consultantilor Fiscali, in baza unui regulament aprobat de Consiliul superior al Camerei Consultantilor Fiscali, conform unei Ordonante de Urgenta aprobata de Guvern in sedinta din 20 iunie, informeaza un comunicat remis Agentiei Rompres.


Noul act normativ modifica si completeaza Ordonanta 71/2001 privind organizarea si exercitarea activitatii de consultanta fiscala.
Astfel, pentru exercitarea calitatii de consultant fiscal, candidatii trebuie sa aiba o experienta de minimum 5 ani dupa obtinerea licentei, in una din urmatoarele activitati: elaborarea, avizarea, aprobarea sau aplicarea legislatiei fiscale; servicii de administrare a legislatiei fiscale; elaborarea sau aplicarea reglementarilor contabile si activitate financiar-contabila.

Persoana care a promovat examenul de consultant fiscal este obligata sa se inregistreze in Registrul consultantilor fiscali si al societatilor comerciale de consultanta fiscala, in termen de 60 de zile de la comunicarea rezultatului examenului. De asemenea, pentru exercitarea activitatii de consultanta fiscala este obligatorie asigurarea pentru raspunderea profesionala. Pentru exercitarea activitatii de consultanta fiscala, societatile comerciale trebuie sa fie autorizate de Camera Consultantilor Fiscali. In vederea obtinerii autorizatiei de functionare, societatile comerciale platesc o taxa in contul Camerei Consultantilor Fiscali.

Consultantii fiscali pot sa-si desfasoare activitatea ca persoane fizice independente sau se pot asocia in societati comerciale care au in obiectul de activitate consultanta fiscala. Societatea comerciala trebuie sa aiba cel putin un asociat/actionar si administrator care sa aiba calitatea de consultant fiscal.

Camera Consultantilor Fiscali este organizatie profesionala de utilitate publica, persoana juridica fara scop lucrativ, cu sediul in Bucuresti, strada Apolodor nr. 17, sector 5. Sediul respectiv este acordat de Guvern in folosinta gratuita pana la data la care veniturile Camerei Consultantilor Fiscali permit achizitionarea unui sediu propriu, dar nu mai tarziu de 31 decembrie 2012.

Disponibilitatile din venituri proprii ale Ministerului Economiei si Finantelor provenite din taxa de participare la examenele pentru atribuirea calitatii de consultant fiscal ramase neutilizate in contul deschis la trezoreria statului se vireaza in contul Camerei Consultantilor Fiscali, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a actului normativ. Camera Consultantilor Fiscali va prelua de la Ministerul Economiei si Finantelor toate drepturile si obligatiile acestuia cu privire la activitatea de organizare si exercitare a activitatii de consultant fiscal.

De asemenea, in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a ordonantei de urgenta, Camera Consultantilor Fiscala va aproba Regulamentul de organizare si functionare al Camerei Consultantilor Fiscali.

sursa – www.ccib.ro/afacerea

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!