Modificări în legislația caselor de marcat – aplicabile în cazul transportului de persoane

1
232

Va supunem atentiei un material oficial, elaborat de DGRFP Brasov (institutie careia ii multumim pentru posibilitatea preluarii informatiilor), ce prezinta modificările întervenite in legislația caselor de marcat, in cazul – transportului de persoane.

Speram sa va fie de folos. Astfel:

– se exceptează de la obligaţia utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale transportul internaţional contra cost de persoane, serviciul public de transport local de persoane prin curse regulate, autorizat să fie efectuat în interiorul unei localităţi, pe bază de bilete sau abonamente tipărite, inclusiv serviciul de transport persoane cu metroul, asimilat cu transportul local; (art. 2 lit. c) şi r) din OUG 28/1999)

IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI. DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI

– operatorii de transport rutier care efectuează transport de persoane prin servicii regulate în transportul rutier naţional au obligaţia să doteze autovehiculele cu care execută aceste servicii cu aparatele de marcat electronice fiscale prevăzute la art. 3 alin. (2) din OUG nr. 28/1999, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv 20 iulie 2019; (art. III alin. (2) din Legea nr. 136/2019)

– legea abrogă alineatele (1), (2) şi (4) ale articolul 40 din OG nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, care făceau referire la obligaţia ca transportul rutier naţional contra cost de persoane prin servicii regulate să se efectuează numai cu autobuze dotate cu aparat de marcat electronic fiscal şi cititor de carduri, acest aparat trebuind să îndeplinească toate condiţiile şi funcţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. Alin. (4) al art. 40 prevedea că modul de utilizare, precum şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească aparatele de marcat electronice fiscale şi cititoarele de carduri vor fi reglementate prin norme metodologice, aprobate prin hotărâre a Guvernului.
(art. I din Legea nr. 136/2019)

NOU – Modificări în legislația caselor de marcat – automate comerciale ce funcționează pe bază de plați cu cardul, precum și de acceptatoare de bancnote sau monedeclick aici

Baza legală:

– Legea nr. 136/2019 – TEXT INTEGRAL – pentru abrogarea alin. (1), (2) şi (4) ale art. 40 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr. 587 din 17 iulie 2019
– OUG nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cu modificările şi completările ulterioare

Tabel comparativ OUG 28/1999 (case marcat) – ca urmare a modificărilor şi completărilor aduse de Legea nr. 136/2019 – click aici

Anunțuri publicitare

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.