Taxa pe Valoarea Adăugată – regimul special pentru agricultori (speță ANAF)

0
228

Intrebare – Agricultorii care îndeplinesc condițiile pentru aplicarea regimului special pentru agricultori pot aplica acest regim dacă nu au depus notificarea la organele fiscale competente?

Raspuns

Conform prevederilor din Codul fiscal, agricultorii care aplică regimul special prevăzut de Codul fiscal au obligația să depună la organul fiscal competent o notificare privind aplicarea regimului special.

IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI. DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI

Potrivit prevederilor din normele metodologice de aplicare a titlului VII din Codul fiscal, agricultorii care îndeplinesc condițiile pentru aplicarea regimului special prevăzut in Codul fiscal, aplică regimul special indiferent dacă au depus sau nu notificarea privind aplicarea acestui regim, cu excepția celor care optează pentru aplicarea regimului normal de taxă.

Prin urmare, agricultorii care îndeplinesc condițiile pentru aplicarea regimului special pentru agricultori prevăzut in Codul fiscal, pot aplica regimul special chiar dacă nu au depus notificarea privind aplicarea acestui regim la organele fiscale competente.

Baza legala

– Legea nr 227 / 2015 articolul 315.1
– Hotararea guvernului nr 1 / 2016 articolul pct.87.1 alin. 5

Sursa – anaf.ro – Speta publicata la data 15.09.2018 (Acesta nu reprezinta un act administrativ fiscal in sensul art. 41 din Codul de Procedura Fiscala sau un act administrativ de autoritate in sensul art. 1 din legea 554/2004 a contenciosului administrativ si nu este opozabil tertilor)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.