AcasăCodul munciiAtenție! S-a modificat LEGEA ZILIERILOR - precizări oficiale de la ITM

Atenție! S-a modificat LEGEA ZILIERILOR – precizări oficiale de la ITM

ITM informeaza angajatorii ca, in Monitorul Oficial nr. 1116 din 29.12.2018, conform O.U.G. nr. 114/2018, au fost publicate modificarile aduse LEGII ZILIERILOR, nr. 52/2011, actualizata. Astfel, noutatile sunt urmatoarele:

– O persoana poate presta cel mult 120 zile pe an calendaristic, indiferent de beneficiarul la care presteaza, cu exceptia celor care presteaza in domeniile: cresterea animalelor in sistem extensiv, pasunatul sezonier al bovinelor, ovinelor, cabalinelor, activitati sezoniere in cadrul gradinilor botanice aflate in subordinea universitatilor acreditate si in domeniul viticol. In aceste patru domenii, perioada maxima de prestatie a zilierilor este de 180 de zile intr-un an calendaristic.

IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI. DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI.

– Beneficiarul NU poate utiliza o persoana mai mult de 25 de zile calendaristice in mod continuu, in activitatile de zilier. In caz contrar, prestarea se efectueaza pe baza de contract de munca pe perioada determinata.

– Munca necalificata cu caracter ocazional- zilieri- se poate presta NUMAI in domeniile:

a) Agricultura, vanatoare si servicii anexe- diviziunea 01.
b) Silvicultura, CU EXCEPTIA exploatari forestiere- diviziunea 02.
c) Pescuit si acvacultura- diviziunea 03.

UPDATE (1) – Modificările fiscale aduse de OUG nr. 114/2018 – impozit venit, CAS, CASS, CAM, accize, taxa active financiare, CPF, etc. (oficial) – CLICK AICI

Atentie! Beneficiarul NU poate utiliza zilieri pentru desfasurarea de activitati in beneficiul unui tert. Ca o noutate, in cazul in care nu se respecta aceasta prevedere, pe langa beneficiar, poate fi sanctionat si zilierul, cu amenda cuprinsa intre 500 si 2000 lei. Beneficiarul este sanctionat cu amenda de 6000 lei.

In cazul in care beneficiarul foloseste zilieri pentru alte activitati decat cele expres reglementate de prezenta ordonanta de urgenta, acesta se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 la 20.000 lei.

UPDATE (2) – Noutățile aduse de OUG nr. 114/2018 – programele „Stațiuni balneare” și „GROWTH”, evaluare funcționari publici, noutăți importante zilieri, etc. – CLICK AICI

Sursa – Biroul de presa al ITM Arad

2 COMENTARII

  1. Multi isi vor pierde jobul.
    Nu o sa mai vedem promoteri prin magazine!
    Firmele care se ocupa cu asta vor falimenta.
    Contract de munca pt 2-3 zile pe saptamana, a cate 4-6 ore.
    Elevii si studentii vor pierde un venit cu care isi puteau plati o parte din cheltuieli!
    Jeguri!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!