CNAS comunică – noile reglementări din sistemul de asigurări sociale de sănătate (OUG nou)

0
138

Prin Ordonanţă de urgenţă adoptată ieri de Guvern – detalii oficiale MFP si aici – se reglementează în Codul fiscal noul mecanism de depunere a declarațiilor fiscale și de plată a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate.

În concordanţă cu acest nou mecanism, se modifică şi Legea 95/2006 în privinţa modului de acordare şi de încetare a calităţii de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Astfel, în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente, din drepturi de proprietate intelectuală, din asocierea cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlurilor II, III din Codul Fiscal sau Legii nr. 170/2016, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din investiţii şi venituri din alte surse, calitatea de asigurat și dreptul la pachetul de servicii medicale de bază se acordă, pentru o perioadă de 12 luni, calculată de la data depunerii declarației unice, şi încetează dacă nu se depune o nouă declarație până la termenul prevăzut în Codul fiscal pentru perioada următoare.

IMPORTANT – CLICK PE CLOPOTELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STANGA JOS) – SI ABONEAZA-TE LA NOTIFICARI. DE CATE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECAT LA CEI CARE NU SUNT ABONATI.

Persoanele care nu realizează venituri şi nu sunt exceptate de la plata contribuţiei dobândesc calitatea de asigurat pentru o perioadă de 12 luni, prin depunerea declaraţiei unice, indiferent de data depunerii acesteia, calitate care încetează dacă nu se depune o nouă declarație pentru perioada următoare.

În cazul persoanelor care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor calitatea de asigurat și dreptul la pachetul de bază se acordă de la data începerii raporturilor de muncă/serviciu şi încetează în termen de 3 luni de la data încetării raporturilor de muncă/serviciu.

Pentru anul 2018, se reglementează că persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, agricultură, silvicultură, piscicultură, asocieri cu persoane juridice, investiţii şi alte surse îşi păstrează calitatea de asigurat, până la termenul de depunere a declaraţiei unice (15 iulie), astfel încât să beneficieze în continuare de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale.

Sursa – CNAS

„CabinetExpert.ro foloseste, dar va si recomanda cu incredere – cel mai bun program de facturare, gestiune si contabilitate primara – Smart Bill

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.