AcasăIntreprinderi IndividualeAnularea impozitului pe venitul din activităţi agricole - info oficial

Anularea impozitului pe venitul din activităţi agricole – info oficial

ANAF informează că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2014 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 455 din data de 23 iunie 2014 a fost reglementată anularea impozitului pe venitul din activităţi agricole, proporţional cu gradul de calamitate constatat, pentru contribuabilii care au desfăşurat în anul 2013 activităţi agricole şi care au suferit pierderi de venit, ca urmare a unor factori externi.

Aceste prevederi vizează sprijinirea agricultorilor impuşi pe bază de norme de venit care au înregistrat pagube în cursul anului 2013 din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile

Se va anula, proporţional cu gradul de calamitate al producţiei agricole, impozitul pe venitul din activităţi agricole datorat pentru anul fiscal 2013 de contribuabilii care au desfăşurat activităţi agricole individual sau în asociere, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) impozitul a fost stabilit pe bază de norme de venit;
b) pentru producţia agricolă nu au fost încheiate poliţe de asigurare;
c) producţia a fost calamitată în proporţie de peste 30%.

NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOKCLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA “Aboneaza-te la insemnari”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOKCLICK AICI, DAR SI O PAGINA DE GOOGLE PLUSCLICK AICI.

Gradul de calamitate se dovedeşte cu procesele-verbale de constatare a pagubelor pentru fiecare producător agricol şi unitate/subdiviziune administrativ- teritorială, întocmite de către comisiile locale pentru situaţii de urgenţă constituite prin ordin al prefectului, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare

Organul fiscal emite decizie de anulare a impozitului şi, după caz, a obligaţiilor fiscale accesorii aferente acestuia, chiar dacă împotriva actelor administrative fiscale prin care au fost stabilite s-au exercitat ori nu căi de atac.

Contribuabilii care au efectuat plata creanţelor fiscale anulate, au dreptul la restituirea sumelor achitate.

Procedura de anulare a impozitului pe venitul din activităţi agricole datorat potrivit art. 74 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv a obligaţiilor fiscale accesorii aferente acestuia, se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice.

Sursa (cu multumiri) – AJFP Teleorman

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!