Distrugerea marfurilor se face pe cheltuiala proprietarului

Cum se realizeaza operatiunea de distrugere a unor marfuri stationate in zona libera sau intr-un antrepozit liber? – Articol de Cristian Paun, avocat, Societatea de avocati Stefanica, Dutu si Asociatii

Trebuie avute in vedere urmatoarele acte normative:
Codul vamal al Romaniei, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 350 din 19.04.2006;
Regulamentul de aplicare a Codului vamal al Romanei, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 735 din 19.11.2001;
Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 182 din 30.07.1992;
Pentru realizarea operatiunii de distrugere a marfurilor, sunt posibile mai multe variante. Prima dintre ele consta in distrugerea marfurilor chiar in zona libera sau intr-un antrepozit liber si, ulterior, transportarea deseurilor rezultate in tara.

Potrivit art. 191 din Codul vamal, pe durata stationarii intr-o zona libera sau intr-un antrepozit liber, marfurile straine pot sa fie distruse, pe cheltuiala detinatorului, cu conditia ca persoana interesata sa furnizeze autoritatii vamale toate informatiile pe care aceasta le considera necesare. Potrivit art. 200 din Codul vamal, marfurile straine pot fi distruse dupa instiintarea prealabila a autoritatii vamale. Resturile rezultate din distrugere trebuie sa primeasca o destinatie vamala prevazuta pentru marfurile straine. Conform art. 16 din Legea nr. 84/1992, regimul vamal aplicabil marfurilor romanesti si straine care intra, ies, stationeaza, se utilizeaza sau se consuma in zonele libere este cel prevazut in Codul vamal al Romaniei si in Regulamentul de aplicare a Codului vamal al Romaniei, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 1.114/2001, cu modificarile ulterioare. In vederea valorificarii sau eliminarii deseurilor obtinute ca urmare a unei activitati legale desfasurate in perimetrul zonei libere se intocmesc, daca este cazul, formalitati vamale, conform prevederilor stabilite in cadrul legislatiei vamale.

Operatiile de valorificare si de eliminare a deseurilor din zonele libere se realizeaza in conformitate cu prevederile legislatiei nationale specifice privind gestionarea deseurilor. Costurile aferente activitatilor de colectare, transport, depozitare, valorificare si de eliminare a deseurilor in zonele libere se suporta de catre producatorul sau detinatorul de deseuri, care incredinteaza deseurile unei unitati specializate pentru valorificare sau eliminare. Administratiile zonelor libere, impreuna cu autoritatile de mediu, vor confirma in scris birourilor vamale care functioneaza pe langa zonele libere ca deseurile pentru care se solicita intocmirea formalitatilor vamale sunt rezultate in urma unor activitati desfasurate pe teritoriul zonei libere in cauza.

A doua varianta ar fi ca marfurile sa fie importate cu drepturi de import reduse sau zero si distrugerea lor in tara.
Potrivit art. 228 din Codul vamal, prin exceptie de la prevederile art. 224 si ale art. 226 alin. (1) lit. a), se considera ca nu a luat nastere nici o datorie vamala la import pentru o marfa cand persoana interesata face dovada ca neindeplinirea obligatiilor ce rezulta din dispozitiile art. 64-67 si art. 195 lit. b) sau pastrarea marfurilor in depozit temporar ori utilizarea regimului vamal sub care au fost plasate marfurile este urmare a distrugerii totale ori a pierderii iremediabile a marfurilor respective, ca rezultat al naturii marfurilor, cazului fortuit ori al fotei majore sau ca o consecinta a aprobarii de catre autoritatea vamala. In sensul prezentului alineat, marfurile sunt pierdute iremediabil cand devin de neutilizat de catre orice persoana.
Cand, in conformitate cu prevederile art. 228 alin. (1), se considera ca nu a luat nastere nici o datorie vamala pentru marfurile puse in libera circulatie cu drepturi de import reduse sau zero, in functie de destinatia lor finala, orice resturi sau deseuri care rezulta dintr-o astfel de distrugere se considera a fi marfuri straine (art. 229 Codul vamal).

Cand, in conformitate cu prevederile art. 225 sau ale art. 226 (referitoare la modul de nastere a datoriei vamale), se naste o datorie vamala pentru marfurile care beneficiaza la import de drepturi de import reduse in functie de destinatia lor finala, cuantumul achitat cand marfurile au fost puse in libera circulatie se deduce din cuantumul datoriei vamale. Aceasta dispozitie se aplica in mod corespunzator si in cazul in care ia nastere o datorie vamala pentru deseurile sau resturile ce au rezultat din distrugerea unor astfel de marfuri (art. 230 Codul vamal).

A treia varianta ar fi plasarea marfurilor intr-un regim vamal suspensiv – antrepozitare vamala. Antrepozitarea vamala permite depozitarea marfurilor intr-un antrepozit vamal a marfurilor straine, fara ca ele sa fie supuse drepturilor de import sau masurilor de politica comerciala (art. 119 Codul vamal) si, ulterior, distrugerea acestora sub control vamal. Utilizarea unui regim vamal presupune eliberearea unei autorizatii de catre autoritatea vamala. Autorizatia se acorda persoanelor care asigura toate conditiile necesare pentru efectuarea corecta a operatiunilor si cand autoritatea vamala poate asigura supravegherea si controlul regimului fara a mai trebui sa introduca masuri administrative disproportionate fata de necesitatile economice respective.

Conditiile in care este utilizat regimul sunt stabilite prin autorizatie. Titularul autorizatiei este obligat sa informeze autoritatea vamala asupra tuturor elementelor survenite, dupa acordarea autorizatiei, care pot influenta mentinerea acesteia sau conditiile de utilizare a acesteia. Autoritatea vamala poate obliga la constituirea unei garantii.

Antrepozitele vamale in care marfurile pot fi depozitate sub regimul vamal de antrepozit vamal sunt urmatoarele:
a) antrepozit public de tip A, in care depozitul si marfurile sunt sub raspunderea detinatorului depozitului;
b) antrepozit public de tip B, in care depozitul si marfurile sunt sub raspunderea fiecarui antrepozitar;
c) antrepozit public de tip F, in care depozitul si marfurile sunt sub raspunderea autoritatii vamale;
d) antrepozit privat de tip D, in cazul caruia importul marfurilor antrepozitate se efectueaza in procedura simplificata de vamuire si poate fi acordat pe baza felului, valorii in vama si a cantitatii marfurilor luate in considerare in momentul plasarii sub regim de antrepozitare;
e) antrepozit privat de tip E, in care se aplica regimul de antrepozitare chiar daca marfurile nu sunt depozitate intr-un loc aprobat ca antrepozit vamal;
f) antrepozit privat de tip C, cand nu se aplica situatiile prevazute la lit. d) si e).