ITM – munca tinerilor minori (informații importante actualizate la nivelul anului 2022)

0
434

Psihologii consideră că munca înainte de majorat contribuie la formarea socio-profesională a tinerilor și reprezintă un beneficiu atât pentru ei cât și pentru societate.

Conform normelor europene, legislația din România impune condiții stricte pentru angajarea în muncă a minorilor. Astfel, aceștia pot desfășura numai activități potrivite cu dezvoltarea lor fizică şi cu aptitudinile de care dau dovadă, dacă astfel nu le sunt încălcate dreptul la dezvoltare fizică, mentală, spirituală, morală şi socială, dreptul la educaţie, şi nu le este pusă în pericol starea de sănătate.

PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI.

Angajarea cu contract individual de muncă a tinerilor se va face cu respectarea strictă a dispozițiilor Legii nr. 53 / 2003 –Codul Muncii:

– vârsta minimă de la care poate fi angajat minorul este de 16 ani;
– prin excepție, este permisă angajarea tinerilor cu vârsta de minim 15 ani, dar numai cu acordul părinților sau al tutorelui legal;
– încadrarea în muncă a persoanelor cu vârsta de sub 15 ani este interzisă;
– durata zilei de lucru este de maximum 6 ore şi de cel mult 30 de ore pe săptămână (normă întreagă);
– minorii nu pot presta muncă de noapte sau muncă suplimentară. De asemenea nu pot face munci periculoase, improprii vârstei sau abilităților lor fizice;
– au dreptul să beneficieze de o pauză de masă de cel puțin 30 de minute, dacă durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de patru ore și jumătate;
– între două zile de muncă, tinerii între 16 și 18 ani trebuie să beneficieze de o perioadă minimă de repaus de 12 ore consecutive, iar cei între 15 și 16 ani, de minimum 14 ore consecutive;
– minorii beneficiază de o perioadă de repaus săptămânal de două zile consecutive;
– perioada legală a concediului de odihnă se suplimentează cu cel puțin trei zile lucrătoare.

Cu scopul asigurării protecției, prevenirii exploatării prin muncă, luându-se în calcul vulnerabilitățile, dar și pentru că angajații minori sunt considerați o categorie expusă la riscuri, măsurile în privința securității și sănătății lor sunt speciale.

ABONEAZA-TE LA NOUL NOSTRU CANAL DE YOUTUBE ✅ – click aici – DUPA CARE DAI CLICK PE „SUBSCRIBE” SI APOI PE CLOPOTEL. MULTUMIM!

Astfel, angajatorul are obligaţia de a proteja tinerii împotriva riscurilor specifice pentru securitatea, sănătatea şi dezvoltarea lor, riscuri care rezultă din lipsa lor de experienţă, din conştientizarea insuficientă a riscurilor existente sau potenţiale ori din faptul că tinerii sunt încă în dezvoltare, având totodată obligația să-i informeze în scris asupra eventualelor riscuri şi asupra tuturor măsurilor luate în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea lor, potrivit dispozițiilor H.G. nr.600/2007privind protecţia tinerilor la locul de muncă

O altă modalitate de desfășurare a unei activități este ucenicia. Conform definiției din Legea nr.279/2005, ucenicul este persoana cu vârsta de peste 16 ani care încheie un contract de ucenicie cu un angajator, în scopul obţinerii unei calificări.

Contractul de ucenicie, fiind un contract individual de muncă de tip particular, respectă prevederile legale referitoare la angajarea minorilor.

Dacă vor să obţină experienţă, fără a fi încadraţi efectiv în muncă, tinerii minori pot apela și la alte modalități de desfășurare a unei activități într-un cadru legal, după cum urmează:

Tinerii sub 18 ani pot să desfășoare, ca zilieri, activităţi necalificate cu caracter ocazional, pentru un beneficiar contra unei remunerații. Condiția este ca aceste activităţi să fie potrivite cu dezvoltarea lor fizică şi cu aptitudinile pe care le au, astfel încât să nu le fie încălcat dreptul la educație, la dezvoltare fizică, mentală, spirituală, morală şi socială, şi să nu le fie periclitată starea de sănătate, potrivit prevederilor Legii 52/2011 .

O persoană poate desfăşura activităţi ca zilier numai dacă a împlinit vârsta de cel puţin 16 ani. Prin excepţie, minorii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 16 ani pot desfăşura activitate ca zilieri numai cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali.

💡 Declarație pentru alinierea la prevederile OG nr. 16/2022, pentru CIM part-time – model orientativ (gratuit) 💡 – click aici

Durata zilnică de desfășurare a activităţii unui zilier minor este de 6 ore pe zi și cel mult 30 de ore pe săptămână.

Raportul de muncă dintre zilier şi beneficiar se stabileşte prin acordul de voinţă al părţilor, fără încheierea, în formă scrisă, a unui contract individual de muncă.

O altă alegere poate fi voluntariatul. Astfel, pentru a deveni voluntar, un minor trebuie să încheie un contract de voluntariat cu o organizaţie-gazdă, care este persoana juridică de drept public sau de drept privat, fără scop lucrativ. În temeiul acestui contract voluntarul se obligă să presteze o activitate de interes public, care nu este remunerată, iar organizația-gazdă se obligă să ofere o activitate adecvată solicitării sau pregătirii voluntarului, conform dispozițiilor Legii nr.78/2014.

Trebuie menţionat faptul că actul normativ nu stabileşte nici o limită privind vârsta voluntarului și
că activitatea de voluntariat se consideră experienţă profesională şi/sau în specialitate.

O altă opțiune pentru tineri o reprezintă internshipul. Astfel, persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot desfășura o activitate specifică pe o perioadă de timp limitată în cadrul unei organizaţii-gazdă, având ca scop aprofundarea cunoştinţelor teoretice, îmbunătăţirea abilităţilor practice şi/sau dobândirea de noi abilităţi sau competenţe, în baza unui contract de internship. Excepția privind vârsta internului este valabilă și aici, ca urmare, contractele de internship pot fi încheiate şi de persoane care au împlinit vârsta de 15 ani, numai cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali.

💡 Act Adițional majorare salariu minim din 01.06.2022 – model UTIL pentru angajatorii ce vor da aplice (200 lei neimpozabili) 💡 – click aici

În situaţia internilor cu vârsta sub 18 ani, durata timpului de muncă pentru a desfăşura activitate în baza unui contract de internship este de maximum 30 de ore pe săptămână, cu cel mult 6 ore pe zi, fiind interzisă efectuarea de ore suplimentare.

Din cele prezentate rezultă că posibilitățile pentru ca tinerii să poată desfășura o activitate în condiții legale sunt multiple. Studiile arată că munca duce la responsabilizarea tinerilor, la dezvoltarea unor abilități utile, inclusiv de comunicare, de adaptare în societate și la o mai mare capacitate de gestionare utilă a timpului. De asemenea, adolescenții care lucrează sunt mai bine ancorați în realitate, mai pragmatici, mai bine pregătiți pentru viața și mai motivați.

Sursa (cu multumiri de la noi) – ITM Salaj

REVEDEȚI PREZENTAREA
Angajare Minori
Articolul precedentTabel comparativ – modificări aduse Codului Fiscal de OG nr. 16/2022 (la Titlul VI – nerezidenți și reprezentanțe firme străine)
Articolul următorOMF nr. 1855/2022 – procedura aplicare reglementări CIM-uri part-time
itm-munca-tinerilor-minori-informatii-importante-actualizate-la-nivelul-anului-2022Psihologii consideră că munca înainte de majorat contribuie la formarea socio-profesională a tinerilor și reprezintă un beneficiu atât pentru ei cât și pentru societate. Conform normelor europene, legislația din România impune condiții stricte pentru angajarea în muncă a minorilor. Astfel, aceștia pot desfășura...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.