AcasăNewsLegea 129/2019 (precizări ONRC) - înregistrarea în Registrul Beneficiarilor Reali, acțiunile la...

Legea 129/2019 (precizări ONRC) – înregistrarea în Registrul Beneficiarilor Reali, acțiunile la purtător trebuie convertite în acțiuni nominative (de către societățile emitente)

Potrivit unui comunicat recent, postat pe site-ul oficial al OFICIULUI NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI – odata cu intrarea în vigoare a Legii 129/2019:

 Apare obligativitatea înregistrării beneficiarilor reali în Registrul Beneficiarilor Reali, ţinut de Oficiul Național al Registrului Comerțului
 Acțiunile la purtător vor fi convertite în acțiuni nominative de către societățile emitente, în termen de 18 luni

Dispozițiile Legii nr. 129/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (în vigoare de la data de 21 iulie 2019) introduc noțiuni noi, precum beneficiarul real care, în sensul actului normativ, este orice persoană fizică ce deţine sau controlează în cele din urmă clientul şi/sau persoana fizică în numele căruia/căreia se realizează o tranzacţie, o operaţiune sau o activitate.

IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI. DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI

Conform dispozițiilor art. 19 alin. (1), (2) și (5) din legea menționată sunt stabilite atribuții noi în sarcina Oficiului Național al Registrului Comerțului, care va organiza un registru central în care se vor înregistra date privind beneficiarii reali ai persoanelor juridice supuse obligaţiei de înmatriculare în registrul comerţului, cu excepţia regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale şi societăţilor deţinute integral sau majoritar de stat.

În acest sens, persoanele juridice menționate mai sus vor depune la înmatriculare, anual, sau ori de câte ori intervine o modificare, o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul Beneficiarilor Reali.

Nerespectarea de către reprezentantul legal al acestor persoane juridice a obligaţiei de depunere a declaraţiei privind datele de identificare ale beneficiarului real constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. Procesul-verbal de constatare a contravenţiei se comunică oficiului registrului comerţului, în acesta fiind consemnat că nedepunerea declaraţiei atrage dizolvarea societăţii, în condiţiile art. 237 din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Termenul limită de depunere – pentru raportarea contabilă/bilanțul la 30.06.2019 (info noutăți) – click aici

În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare Legii nr. 129/2019, societăţile înmatriculate până la această dată, cu excepţia companiilor şi societăţilor naţionale, precum şi a societăţilor deţinute integral sau majoritar de stat, depun, prin grija reprezentantului legal, spre înregistrare în Registrul Beneficiarilor Reali, ţinut de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, declarația susmenționată. Nerespectarea de către administratorul care reprezintă societatea a obligaţiei de mai sus constituie contravenţie şi se sancţionează tot cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

De asemenea, Legea nr. 129/2019 modifică și completează unele acte normative, printre care și Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul obligativității conversiei acțiunilor la purtător în acțiuni nominative de către societățile emitente.

Astfel, odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, sunt abrogate dispozițiile legale privitoare la acțiunile la purtător, capitalul social al societăților pe acțiuni fiind reprezentat doar prin acțiuni nominative. De asemenea, se interzice emiterea de noi acţiuni la purtător şi efectuarea de operaţiuni cu acţiunile la purtător existente, iar în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a actului normativ, acţiunile la purtător emise anterior intrării în vigoare a legii vor fi convertite în acţiuni nominative.

Neîndeplinirea, până la expirarea termenului de 18 luni, a obligaţiei de conversie, de către societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, dă dreptul oricărei persoane interesate, precum și Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, să solicite tribunalului, sau, după caz, tribunalului specializat, dizolvarea societăţii respective. Totodată, dacă în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a acestei legi, acțiunile la purtător nu sunt convertite în acțiuni nominative acestea se anulează de drept, cu consecința reducerii corespunzătoare a capitalului social, care se va înregistra în registrul comerțului.

Nedepunerea la termen a bilanțului (raportării contabile) la 30.06.2019 – care este nivelul sancțiunilor / amenzilor – click aici

Conţinutul actului normativ (publicat în Monitorul Oficial al României nr. 589/18.07.2019, Partea I) instituie cadrul național de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, fiind transpuse în legislația internă Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 05.06.2015.

Pentru mai multe informaţii accesaţi: https://www.onrc.ro/index.php/ro/legislatie/legislatie-nationala.

Sursa – onrc.ro

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
Potrivit unui comunicat recent, postat pe site-ul oficial al OFICIULUI NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI - odata cu intrarea în vigoare a Legii 129/2019:  Apare obligativitatea înregistrării beneficiarilor reali în Registrul Beneficiarilor Reali, ţinut de Oficiul Național al Registrului Comerțului  Acțiunile la purtător vor fi convertite...Legea 129/2019 (precizări ONRC) - înregistrarea în Registrul Beneficiarilor Reali, acțiunile la purtător trebuie convertite în acțiuni nominative (de către societățile emitente)
error: Conținutul este protejat !!