Înregistrarea fiscală a sportivilor de performanță – speța oficială ANAF

1
113

Intrebare – Sportivii de performanță care au încheiat un contract de activitate sportivă cu o structură sportivă trebuie să se înregistreze fiscal ?

Raspuns

Legea educaţiei fizice şi sportului prevede că sportivii de performanţă(amatori și profesioniști) încheie cu o structură sportivă un contract de activitate sportivă definit ca fiind convenţia încheiată pentru o durată determinată între structurile sportive şi participanţii la activitatea sportivă prevăzuţi la art. 67^1 alin. (1) lit. a) – c), respectiv, sportivi, antrenori, medici, asistenţi medicali, maseuri, kinetoterapeuţi și cercetători, care are ca obiect desfăşurarea unei activităţi cu caracter sportiv. Veniturile realizate din Contractul de activitate sportivă se încadrează în categoria veniturilor din activităţi independente prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI. DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI

Codul fiscal prevede că veniturile din activităţi independente cuprind veniturile din activităţi de producţie, comerţ, prestări de servicii, veniturile din profesii liberale şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente.

Constituie venituri din profesii liberale veniturile obţinute din prestarea de servicii cu caracter profesional, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei respective.

Cu privire la obligaţia de înregistrare fiscală, Codul de procedură fiscală prevede că orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistrează fiscal primind un cod de identificare fiscală.

Termenul limită de depunere – pentru raportarea contabilă/bilanțul la 30.06.2019 (info noutăți) – click aici

Persoanele fizice care deţin cod numeric personal şi sunt supuse impozitului pe venit se înregistrează fiscal la data depunerii primei declaraţii fiscale.
În consecință, sportivii de performanță, care au contract de activitate sportivă, se înregistrează la organul fiscal competent prin depunerea Formularului 070-Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere, nefiind necesară autorizarea activității sportive desfășurată de către aceștia.

Baza legala

– Legea nr 69 / 2000 articolul 14 al.1, 1^1, art.67^1 alin. (1) lit. a) – c) și lit.f din Anexă
– Ordinul preşedintelui ANAF nr 3698 / 2015 articolul 1 lit. i) anexa nr.9
– Legea nr 227 / 2015 articolul 67 al.1 și 2
– Legea nr 207 / 2015 articolul 82 al.1 și 5

Sursa – anaf.ro – Speta publicata la data 05.12.2018 (Acesta nu reprezinta un act administrativ fiscal in sensul art. 41 din Codul de Procedura Fiscala sau un act administrativ de autoritate in sensul art. 1 din legea 554/2004 a contenciosului administrativ si nu este opozabil tertilor)

Anunțuri publicitare

1 COMENTARIU

  1. Apropo de inregistrarea fiscala a sportivilor de performanta:
    ART. 681 – Stabilirea impozitului pentru veniturile din activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă, potrivit legii

    (1) Contribuabilii care realizează venituri în baza contractelor de activitate sportivă, încheiate potrivit Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, datorează impozit pe venit, impozitul fiind final.

    (2) Plătitorii veniturilor, persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă au și obligația de a calcula, de a reține și de a plăti impozitul corespunzător sumelor plătite prin reținere la sursă.

    (3) Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut și se reține la sursă, de către plătitorii de venituri prevăzuți la alin. (2), la momentul plății venitului.

    (4) Impozitul calculat și reținut reprezintă impozit final și se plătește la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.