Stocarea facturilor – obligații legale și recomandări (Episod 2 – 2018)

0
139

Stocarea prin mijloace electronice a facturilor reprezintă stocarea datelor prin echipamente electronice de procesare, inclusiv compresia digitală, și de stocare și utilizând mijloace prin cablu, unde radio, sisteme optice sau alte mijloace electromagnetice.

Persoana impozabilă trebuie să asigure stocarea copiilor facturilor pe care le-a emis sau care au fost emise de client ori de un terț în numele și în contul său, precum și a tuturor facturilor primite.

RECOMANDAREA NOASTRĂ – FOLOSEȘTE UN PROGRAM DE FACTURARE EFICIENT – SMART BILL – IAR ASTFEL ASIGURI RESPECTAREA PREVEDERILOR LEGALE CU PRIVIRE LA STOCARE.

Persoana impozabilă poate decide locul de stocare a facturilor, cu condiția ca acestea sau informațiile stocate să fie puse la dispoziția autorităților competente fără nicio întârziere ori de câte ori se solicită acest lucru.

Cu toate acestea, locul de stocare a facturilor ales de persoana impozabilă nu poate fi situat pe teritoriul unei țări cu care nu există niciun instrument juridic referitor la asistența reciprocă având o sferă de aplicare similară celei prevăzute de Directiva 2010/24/UE și de Regulamentul (UE) nr. 904/2010 sau la dreptul menționat la alin. (37) de a accesa prin mijloace electronice, de a descărca și de a utiliza facturile respective (art. 319 alin. (32) din Codul fiscal).

UTIL – Stocarea facturilor – obligații legale și recomandări (Episod 1 – 2018) – click aici

ÎN CONCLUZIE – FOLOSEȘTE SMART BILL – APLICAȚIE CU AJUTORUL CĂREIA ASIGURI RESPECTAREA CODULUI FISCAL ÎN CEEA CE PRIVEȘTE ACTIVITĂȚILE DE STOCARE A FACTURILOR EMISE.

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.