Cine poate semna raportarile contabile la 30.06.2011?

4
176

Raportările contabile la 30 iunie 2011 sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând și numele în clar al acestora. Rândul corespunzător calității persoanei care a întocmit raportările contabile se completează astfel:

— directorul economic, contabilul-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție, potrivit legii;
— persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.

Prin altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție se înțelege orice persoană angajată, potrivit legii, care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 82/1991 – text integral – republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Raportările contabile la 30 iunie 2011 se semnează și de către administratorul sau persoana care are obligația gestionării entității.

PREVEDERILE DE MAI SUS SUNT PREVAZUTE DE OMFP 2234/2011 (CAP. I, PCT. 2.12) – TEXT INTEGRAL

ALTE RESURSE UTILE PE PROBLEMA BILANTULUI LA 30.06.2011:

– Corelatii bilant (raportare contabila) la 30.06.2011 – info util – click aici
– Opis dosar bilant la 30.06.2011 (continut dosar raportari contabile la 30 iunie 2011) – CLICK AICI
– Adresa inaintare depunere bilant (raportare contabila) la 30.06.2011 – click aici
– Bilant la 30.06.2011 – obligatii, mod completare, depunere (info util) – click aici
– Cine sunt contribuabili care nu depun raportări contabile la 30 iunie 2011? – click aici
– Aspecte referitoare la întocmirea şi depunerea raportărilor contabile la 30 iunie 2011 de către operatorii economici – click aici

Anunțuri publicitare

4 COMENTARII

  1. @cristi – il treci pe director si semneaza electronic cel din firma – pe numele caruia este imputernicirea de semn. electronica.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.