Guvernul modifica si Codul Vamal

0
175

Introducerea sau scoaterea din ţară, prin locurile stabilite pentru control vamal, prin sustragerea de la control vamal a bunurilor sau mărfurilor care au valoare în vamă mai mare de 20.000 de lei, va constitui infracţiune de contrabandă. Guvernul a modificat în acest sens Codul Vamal, printr-o Ordonanţă de Urgenţă adoptată în şedinţa de ieri.

În situaţia în care valoarea bunurilor sustrase controlului vamal este mai mică de 20.000 de lei, fapta nu va constitui infracţiune, ci contravenţie.

Potrivit legislaţiei în vigoare, constituia infracţiune de contrabandă introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal.
Această reglementare din legislaţia vamală a fost făcută în contextul în care se constată o creştere a numărului de situaţii în care se scot, sau se introduc în ţară, prin sustragerea de la controlul vamal, a unor bunuri care ar trebui plasate sub regim vamal, cele mai semnificative din punct de vedere al impactului bugetar fiind cele privind ţigările. Sancţionarea acestor fapte numai contravenţional nu descurajau comiterea lor în continuare.

sursa – gov.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.