Stimulent financiar acordat de catre stat pentru angajatorii care incadreaza in munca elevi si studenti

0
156

Angajatorii care incadreaza in munca elevi si studenti pe perioada vacantelor beneficiaza de un stimulent financiar egal cu 50% din salariul minim brut pe tara garantat in plata pentru fiecare elev si student incadrat.

Perioada maxima de acordare a stimulentului financiar este de maxim 60 zile lucratoare intr-un an calendaristic, prevederea legala fiind valabila doar pe perioada vacantelor.

Stimulentul financiar se acorda la cererea angajatorului si e suportat din bugetul asigurarilor pentru somaj. Diferenta dintre stimulentul acordat din bugetul asigurarilor pentru somaj si salariul realizat va fi suportat de catre angajator din fonduri proprii.
Aceste prevederi fac obiectul Legii 72/2007 publicata in MO nr. 217 din 30 martie 2007, dar intrarea in vigoare a fost amanata cu 30 de zile.
Scopul legii este sustinerea tinerilor elevi si studenti care doresc sa aiba o sursa de venit legala pe perioada vacantelor, surse obtinute in baza unui contract de munca. Totodata, dupa absolvirea studiilor, fostii studenti nu se vor mai confrunta cu situatia de-a nu sti sa-si practice efectiv profesia, desi au acumulat suficiente cunostinte teoretice in timpul facultatii.
Conform H.G. 1825/2006 publicata in M.O. 1025 din 22.12.2006 – pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, acesta este in valoare de 390 lei, iar conform contractului colectiv la nivel national acesta este stabilit la suma de 440 lei.

sursa – www.ccib.ro/afacerea

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.