„ Pentru contabilitate și salarizare – recomandăm NextUp ”
Conform prevederilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, republicat și actualizat, persoanele selectate în vederea angajării sau salariații, după caz, vor fi informați cu privire la condițiile de efectuare și de compensare sau de plată a orelor suplimentare, elemente care trebuie să se regăsească și în conținutul contractului individual de muncă.
Munca suplimentară poate fi efectuată la solicitarea angajatorului și numai cu acordul salariatului, trebuie să se regăsească în evidența timpului de muncă întocmită de către angajator, iar angajatului trebuie să i se acorde toate drepturile conform legii, în aceste condiții angajatul beneficiind de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.
La momentul semnării statului de plată, angajatul are obligația să verifice numărul de ore de muncă pentru care angajatorul a constituit și plătit venitul corespunzător. Prin semnătură, salariatul confirmă corectitudinea datelor înscrise și își exprimă acordul cu privire la acestea.
ITM reaminteste faptul că durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv ore suplimentare, cu excepția situației când durata poate fi prelungită peste 48 de ore, cu condiția ca media orelor de muncă, calculate pe o perioadă de referință de 4 luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore/săptămână.
Pentru anumite activități sau profesii stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, se pot negocia, prin contractul colectiv respectiv, perioade de referință mai mari de 4 luni, dar care să nu depășească 6 luni. Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară.
Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 90 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. În cazul în care compensarea nu este posibilă în termenul menționat în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia. Sporul este stabilit prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
ITM sublinieaza faptul că munca suplimentară se poate efectua doar de către salariații încadrați cu contract de muncă cu normă întreagă. În cazul celor încadrați cu timp partial, Codul Muncii interzice în mod expres acest lucru. De asemenea, nici tinerii care nu au împlinit vârsta de 18 ani, nu pot efectua ore de muncă suplimentară.
Sursa – ITM Botoșani
NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOK – CLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Abonare la blog – via e-mail”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOK – CLICK AICI, DAR SI UNUL DE TELEGRAM – CLICK AICI.
🔍 ALTE RESURSE UTILE – DIN ULTIMA PERIOADA: 🔍
✅ – HAI SA AJUTAM! – Solicitare sprijin pentru Asociația Literata. Va mulțumim anticipat tuturor! – click aici sau click aici (F 177)
▶️ – DE INTERES – INFORMARE CNAS – principalele noutăți privind asigurările sociale de sănătate prevăzute în Legea nr. 141/2025 (coasigurati, procente concedii medicale, etc.) – CLICK AICI
💡 – DE INTERES – ANAF (tabel comparativ) – modificări aduse Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal prin Legea nr. 141/2025, la Titlul VII-Taxa pe valoarea adăugată – CLICK AICI
⏰ – OPANAF nr. 597/2025 – modificări proceduri eșalonare la plată (info oficial și text integral) – CLICK AICI
⚠️ – OMMFTSS nr. 1107/2025 – procedura de acces în vederea completării, transmiterii și interogării datelor în/din Registrul general de evidență a salariaților (REGES-ONLINE) – CLICK AICI
▶️ – ITM (oficial) – manual de utilizare pentru REGES Online – click aici
⏰- ITM (oficial) – ghid complet de autentificare cu semnătură digitală în noua aplicație REGES-ONLINE – CLICK AICI
💡 – REGES-ONLINE – cine folosește, ce trebuie completat? ATENTIE – dacă se intra pe versiunea nouă, cu parola veche, aceasta se blochează ! – CLICK AICI
⚠️ – HG nr. 295/2025 – privind Registrul general de evidență a salariaților – REGES-ONLINE (text integral) – CLICK AICI
▶️ – ONRC – informare privind termenul de actualizare a obiectului de activitate în registrul comerțului, conform CAEN Rev.3 – a href=”https://www.cabinetexpert.ro/2025-03-26/onrc-informare-privind-termenul-de-actualizare-a-obiectului-de-activitate-in-registrul-comertului-conform-caen-rev-3.html”>click aici
⏰ INFO ⏰ – Mai poți să creditezi firma ca asociat/administrator, având în vedere restricțiile de pe casierie ? – info rapid si model contract creditare firmă – click aici
⏰ INFO ⏰ – Firma poate credita/împrumuta un asociat/administrator – baza legală, model contract de împrumut, monografie contabilă – click aici
▶️ – OPANAF nr. 382/2025 – o nouă obligație LUNARĂ pentru activitățile de transport alternativ (Uber, Bolt, etc.) – Declarația informativă 397 – CLICK AICI
⚠️ – ATENTIE – Precizări ANAF – referitoare la impozitarea ”sumelor date între rude” – click aici
⏰ – RESURSE UMANE / CODUL MUNCII – ULTIMELE NOUTATI – CLICK AICI
▶️ – TOTUL DESPRE BILANTUL LA 31.12.2024 – CLICK AICI
💡- NOUTATILE LEGISLATIVE (LA ZI) – CLICK AICI
✅ – SECTIUNE MODIFICARI IN DOMENIUL TVA – click aici
⚠️ – CUM STAI LA CURENT CU NOUTATILE FINANCIAR-CONTABILE – CLICK AICI
✅ ABONEAZA-TE LA NOUL NOSTRU CANAL DE YOUTUBE ✅ – click aici – DUPA CARE DAI CLICK PE „SUBSCRIBE” SI APOI PE CLOPOTEL. MULTUMIM! ⚠️ CONTABILI PE FACEBOOK ⚠️ – CLICK AICI


