„ Pentru contabilitate și salarizare – recomandăm NextUp ”
Veniturile în bani şi/sau în natură, obținute de persoanele fizice din cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile, fac parte din categoria veniturilor pentru care se datorează impozit în cota de 10%, aplicată asupra venitului net.
Venitul net anual din cedarea folosinței bunurilor obținut de persoanele fizice, altul decât cel plătit de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, din arendarea bunurilor agricole, precum și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, se stabilește prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 20% asupra venitului brut.
Veniturile realizate din închirierea în scop turistic a unui număr de camere cuprins între unu și 5 camere inclusiv, în cursul unui an fiscal, se determină pe baza normei anuale de venit. În cazul depășirii numărului de 5 camere de închiriat în cursul aceluiași an fiscal, determinarea venitului se efectuează pe baza normei anuale de venit pentru întregul an fiscal.În cazul depășirii numărului de 5 camere de închiriat în cursul anului fiscal, începând cu anul fiscal următor, determinarea venitului net se realizează în sistem real și se supune impunerii potrivit prevederilor regulilor aplicabile veniturilor din activități independente.
Închirierea în scop turistic de către proprietari a camerelor situate în locuinţele proprietate personală – altele decât cele care constituie structuri de primire turistică, potrivit legislaţiei specifice – reprezintă oferirea posibilităţii de şedere pentru o perioadă de minimum 24 de ore şi maximum 30 de zile într-un an calendaristic, oricărei persoane care călătoreşte în scop turistic în afara mediului său obişnuit de viaţă.
Persoanele fizice care realizează, în cursul unui an fiscal, venituri impuse pe baza normelor de venit din închirierea în scop turistic au obligaţia, pentru fiecare an fiscal, să completeze şi să păstreze formularul-Fişa capacităţii de cazare, al cărui model și instrucțiuni de completare este aprobat prin OPANAF nr.398/2021.
Aceștia au obligaţia depunerii Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale – formularul 212 – care constituie titlu de creanță fiscală, la organul fiscal din raza teritorială de administrare competentă, până la data de 25 mai inclusiv, a anului următor celui de realizare a veniturilor.
NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOK – CLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Abonare la blog – via e-mail”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOK – CLICK AICI, DAR SI UNUL DE TELEGRAM – CLICK AICI.
Deci, termenul limită de depunere a declarației unice pentru veniturile obținute de persoanele fizice din cedarea folosintei bunurilor către persoane fizice în anul curent – 2025, este 25 mai 2026.
Declarația unică se depune împreună cu anexele, dacă este cazul:
a).în format letric. Direct la registratura organului fiscal sau prin poștă, cu confirmare de primire
b) prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale, respectiv:
-prin intermediul serviciulul Spațiul Privat Virtual (SPV)
-pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.
Formatul electronic al declaratiei unice și instrucțiunile de completare pot fi descărcate de pe site-ul www.anaf.ro domeniul Servicii online , secțiunea Descărcare declarații.
Pe lângă obligația de declarare a venitului realizat, pentru stabilirea impozitului pe venit datorat și contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată , după caz, contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal (altele decât veniturile din arendare şi cele din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală) au obligaţia înregistrării contractului încheiat între părţi, precum şi a modificărilor survenite ulterior.
„Cererea de înregistrare a contractelor de locaţiune”, însoţită de copia contractului de locaţiune se depune, direct sau prin împuternicit, la registratura organului fiscal în a căruirază teritorială persoana fizică rezidentă are domiciliul fiscal, prin poştă cu scrisoare recomandată sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă (C168).
Dacă bunul a cărui folosinţă se cedează este deţinut în comun, obligaţia înregistrării contractului încheiat între părţi la organul fiscal competent revine proprietarului, uzufructuarului sau altui deţinător legal desemnat prin contractul de închiriere sau actul de modificare a acestuia, după caz.
Baza legală:
– Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal cu modificarile si completarile ulterioare;
– Ordinul comun nr. 299/455/435/729/2025 din 4 martie 2025 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a formularului 212 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”*), emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, in comun cu Casa Naţională de Pensii Publice, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Agenţia Naţională Pentru Ocuparea Forţei De Muncă.
– Ordinul comun nr. 7015/2024 din 18 decembrie 2024 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a formularului 212 „Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice”
Sursa – info si foto – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca
UTIL – ITM – obligație depunere documente acces REGES-ONLINE 2025, conform Ordinului nr. 1107/2025, într-un singur fișier (max. 10 mb), semnate digital, în loc vizibil, pe prima pagină – click aici
🔍 ALTE RESURSE UTILE – DIN ULTIMA PERIOADA: 🔍
✅ – HAI SA AJUTAM! – Solicitare sprijin pentru Asociația Literata. Va mulțumim anticipat tuturor! – click aici sau click aici (F 177)
▶️ – DE INTERES – INFORMARE CNAS – principalele noutăți privind asigurările sociale de sănătate prevăzute în Legea nr. 141/2025 (coasigurati, procente concedii medicale, etc.) – CLICK AICI
💡 – DE INTERES – ANAF (tabel comparativ) – modificări aduse Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal prin Legea nr. 141/2025, la Titlul VII-Taxa pe valoarea adăugată – CLICK AICI
⏰ – OPANAF nr. 597/2025 – modificări proceduri eșalonare la plată (info oficial și text integral) – CLICK AICI
⚠️ – OMMFTSS nr. 1107/2025 – procedura de acces în vederea completării, transmiterii și interogării datelor în/din Registrul general de evidență a salariaților (REGES-ONLINE) – CLICK AICI
▶️ – ITM (oficial) – manual de utilizare pentru REGES Online – click aici
⏰- ITM (oficial) – ghid complet de autentificare cu semnătură digitală în noua aplicație REGES-ONLINE – CLICK AICI
💡 – REGES-ONLINE – cine folosește, ce trebuie completat? ATENTIE – dacă se intra pe versiunea nouă, cu parola veche, aceasta se blochează ! – CLICK AICI
⚠️ – HG nr. 295/2025 – privind Registrul general de evidență a salariaților – REGES-ONLINE (text integral) – CLICK AICI
▶️ – ONRC – informare privind termenul de actualizare a obiectului de activitate în registrul comerțului, conform CAEN Rev.3 – a href=”https://www.cabinetexpert.ro/2025-03-26/onrc-informare-privind-termenul-de-actualizare-a-obiectului-de-activitate-in-registrul-comertului-conform-caen-rev-3.html”>click aici
⏰ INFO ⏰ – Mai poți să creditezi firma ca asociat/administrator, având în vedere restricțiile de pe casierie ? – info rapid si model contract creditare firmă – click aici
⏰ INFO ⏰ – Firma poate credita/împrumuta un asociat/administrator – baza legală, model contract de împrumut, monografie contabilă – click aici
▶️ – OPANAF nr. 382/2025 – o nouă obligație LUNARĂ pentru activitățile de transport alternativ (Uber, Bolt, etc.) – Declarația informativă 397 – CLICK AICI
⚠️ – ATENTIE – Precizări ANAF – referitoare la impozitarea ”sumelor date între rude” – click aici
⏰ – RESURSE UMANE / CODUL MUNCII – ULTIMELE NOUTATI – CLICK AICI
▶️ – TOTUL DESPRE BILANTUL LA 31.12.2024 – CLICK AICI
💡- NOUTATILE LEGISLATIVE (LA ZI) – CLICK AICI
✅ – SECTIUNE MODIFICARI IN DOMENIUL TVA – click aici
⚠️ – CUM STAI LA CURENT CU NOUTATILE FINANCIAR-CONTABILE – CLICK AICI
✅ ABONEAZA-TE LA NOUL NOSTRU CANAL DE YOUTUBE ✅ – click aici – DUPA CARE DAI CLICK PE „SUBSCRIBE” SI APOI PE CLOPOTEL. MULTUMIM! ⚠️ CONTABILI PE FACEBOOK ⚠️ – CLICK AICI


