Clarificari ITM – ce înseamnă schimbarea postului cu unul care prevede condiții mai bune de muncă?

0
286

Pentru contabilitate și salarizare recomandăm NextUp

Inspectorul general de stat – Dantes Nicolae Bratu – a raspuns celor mai frecvente intrebari privind modalitatile de aplicare a celor mai recente modificari aduse Codului MunciiDETALII AICI si Ordinului MMSS 2171/2022.

1️⃣ Ce înseamnă schimbarea postului cu unul care prevede condiții mai bune de muncă?

PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI.

În situația în care un salariat consideră că un post vacant al societății în care își desfășoară activitatea îi asigură, conform propriilor cerințe, din punct de vedere al evoluției profesionale, al stabilității pe un post, al securității și sănătății în muncă, al programului de lucru, condiții mai bune de muncă, acesta poate solicita angajatorului trecerea pe acel post, în condițiile legii și dacă îndeplinește cerințele de ocupare a postului respectiv.

ABONEAZA-TE LA NOUL NOSTRU CANAL DE YOUTUBE ✅ – click aici – DUPA CARE DAI CLICK PE „SUBSCRIBE” SI APOI PE CLOPOTEL. MULTUMIM! ⚠️ CONTABILI PE FACEBOOK ⚠️ – CLICK AICI

🔍 ALTE RESURSE UTILE – DIN ULTIMA PERIOADA: 🔍

✅ – HAI SA AJUTAM! – Solicitare sprijin pentru Asociația Literata. Va mulțumim anticipat tuturor!click aici sau click aici (F 177)

⏰ – OMF nr. 4268/2022 – întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale (bilanț 31.12.2022) – click aici
💡 – Codul Fiscal valabil în 2023 – inclusiv Normele Metodologice de Aplicare ale acestuia (Codul de Procedura Fiscală actualizat 2023) – CLICK AICI
✅ – Saga CLOUD si Revisal CLOUD (Cloud Conta) – recomandări de la noi pentru contabilitate si resurse umane la distanță – click aici
💡 – Inventarierea anuală a patrimoniului (la data de 31.12.2022) – recapitulare resurse gratuite, publicate de noi recent (necesare la dosar) – click aici
⏰ – Declarația 010 – modelul valabil în 2023, gratuit și editabil (în format Excel si in format PDF oficial) – click aici
💡 – OMF nr. 4636/2022 – listă active scutire impozit pe profit (info oficial si text integral) – click aici

💡 – OMF nr. 4291/2022 – pentru reglementarea unor aspecte contabile (noutăți in planul de conturi general – cont 6053, 6058, 467, 694) – CLICK AICI
⏰ – Decizie internă facturi, chitanțe, avize, etc. (pentru alocare serie și număr în 2023) – document necesar de întocmit la început de an (model actualizat) – CLICK AICI
💡 – Cursul de schimb valutar leu/euro la 31.12.2022 – indicator utilizat la calculul cifrei de afaceri sau alți indicatori (INFO 2023) – click aici
💡 – REMINDER – nu uitați de evaluarea anuală obligatorie a salariaților la final de 2022 (info, plus model fisă evaluare anuală) – click aici
💡 – Decizie internă privind programarea (planificarea) concediilor de odihnă pe anul 2023 – gratuit, editabil și actualizat (model) – click aici
💡 – Legea nr. 370/2022 – aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 16/2022 (exceptări contabilitate – CAEN: 6920) – click aici

💡 – Care sunt modalitățile de completare a punctului D lit. a) din modelul-cadru al contractului individual de muncă? – CLICK AICI
💡 – Care este termenul transmitere în Revisal a modificărilor la noul salariul minim de 3.000 lei – 20 de zile lucrătoare (calculate începând cu 01.01.2023) – CLICK AICI
💡 – ANUL NOU VEȘTI BUNE ARE – Ce modificări salariale aduce 2023? – click aici
💡 – Legea nr. 370/2022 – aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 16/2022 (exceptări contabilitate – CAEN: 6920) – click aici
💡 – Care sunt modalitățile de completare a punctului D lit. a) din modelul-cadru al contractului individual de muncă? – CLICK AICI

💡 – Stabilirea salariului de bază minim brut sub nivelul celui prevăzut de HG nr. 1447/2022 (3.000 lei) – nivel contravenții (sancțiuni)CLICK AICI
💡 – Ce se întâmplă cu contractele de muncă aflate în derulare în privința introducerii noilor clauze obligatorii? Este nevoie de acte adiționale? – CLICK AICI

💡 – Model editabil Contract Individual de Muncă (in Word) – conform noului model-cadru impus de OMMSS nr. 2171/2022 click aici
💡 – Act Adițional majorare salariu minim din 01.01.2023 – model UTIL pentru angajatori (gratuit, editabil) – CLICK AICI
💡 – Decizie colectivă majorare salariu minim angajați (cu anexă semnături) – MODEL (începând cu 01.01.2023) – CLICK AICI
💡 – OUG 168/2022 – de la 1 ianuarie 2023, salariul minim în sectorul construcții se majorează de la 3.000 de lei la 4.000 de lei. Nu se impozitează și nu va fi inclusă în baza de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii suma de 200 lei/lună click aici
💡 – HG nr. 1447/2022 – salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în anul 2023, majorat la 3.000 de lei click aici

⏰ – Informare prealabilă angajat (minută) – model 2022 (gratuit, editabil, orientativ) – click aici
📢 – Formular-tip de Act Constitutiv pentru societăți cu răspundere limitată (SRL) – model agreat de ONRC (conf. OMJ nr. 5307C/2022) – click aici
⏰ – Minuta informare prealabilă, întocmită cu ocazia unui Act Adițional la CIM – model 2022 (gratuit, editabil, orientativ) – CLICK AICI

REVEDEȚI PREZENTAREA
Contracte de Munca
Articolul precedentInventarierea anuală a patrimoniului (la data de 31.12.2022) – recapitulare resurse gratuite, publicate de noi recent (necesare la dosar)
Articolul următorProcedură nouă înregistrare contracte de chirii – care sunt modificările aduse de OPANAF nr. 2031/2022 (oficial)
clarificari-itm-ce-inseamna-schimbarea-postului-cu-unul-care-prevede-conditii-mai-bune-de-munca" Pentru contabilitate și salarizare - recomandăm NextUp " Inspectorul general de stat - Dantes Nicolae Bratu - a raspuns celor mai frecvente intrebari privind modalitatile de aplicare a celor mai recente modificari aduse Codului Muncii - DETALII AICI si Ordinului MMSS 2171/2022. 1️⃣...

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.