NEWS – acțiuni de control ITM, în perioada iulie-noiembrie 2019, la firmele cu activități de transport și distribuție energie electrică

0
226

În perioada iulie – noiembrie 2019, ITM-urile desfăşoară – Acţiune de control pentru verificarea modului în care angajatorii care desfăşoară activităţi de transport şi distribuţie energie electrică, respectă prevederile legale în domeniul securităţii şi sănătăţii la lucrările de mentenanţă sau la intervenţiile ocazionale.

Grupul ţintă al acţiunii de control îl reprezintă angajatorii şi lucrătorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul transportului energiei electrice – cod CAEN 3512 şi distribuţiei energiei electrice – cod CAEN 3513.

Acţiunea cuprinde 2 etape:

– prima etapă se desfăşoară în intervalul iulie – august, când partenerii sociali din judeţ care prestează activitate în domeniul transportului şi distribuţiei energiei electrice sunt informaţi cu privire la modul de derulare a acţiunii şi tematica abordată;

IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI. DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI

– a doua etapă constă în verificarea prin acţiuni de control la angajatori a modului de implementare a prevederilor legale care au făcut obiectul acţiunii, desfăşurându-se în intervalul septembrie – noiembrie.

Se vor verifica cu prioritate angajatorii din domeniul producţiei, transportului şi distribuţiei energiei electrice care desfăşoară:

– deservire operativă a unităţilor de distribuţie a energiei electrice;
– lucrări în instalaţiile electrice aflate în exploatare, cu scoaterea/fără scoaterea de sub tensiune;
– lucrări la înălţime la liniile electrice aeriene;
– lucrări în cazul deranjamentelor şi avariilor din instalaţiile electrice;
– lucrări în staţii electrice, posturi de transformare, puncte de alimentare.

UTIL – Foaie de lucru (model actualizat 2019) – OPIS cu ce trebuie sa facă în fiecare lună/trimestru/an, un contabil – click aici

Sursa (cu multumiri) – Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.