Schimbare sediu social şi valabilitate registru unic de control – răspuns oficial ANAF

1
494

Intrebare – În cazul schimbării sediului social, un contribuabil persoana juridică înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului este obligat să achiziţioneze un nou registru unic de control?

Raspuns – Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale art.3 alin. (1) din Legea nr. 252/2003 privind registrul unic de control, cu modificările şi completările ulterioare , contribuabilii, persoane juridice înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, autorizate potrivit legii, au obligaţia să ţină registrul unic de control şi să-l prezinte organelor de control.

Conform prevederilor art.5 alin (2) din legea sus-menţionată, registrul unic de control se ţine la sediul social şi la fiecare sediu secundar pentru care s-au eliberat avize/autorizaţii şi/sau acorduri de funcţionare.

Legea nr. 252/2003 prevede la art.6alin.(1) şi (3) condiţiile în care se achiziţionează Registrul unic de control, şi anume:

– Registrul unic de control se eliberează, contra cost, de direcţiile generale ale finanţelor publice din raza teritorială unde îşi are sediul social contribuabilul, pe baza certificatului de înregistrare, în cazul comercianţilor, şi pe baza certificatului de înregistrare fiscală, în cazul celorlalte categorii de contribuabili.
– Contribuabilii nou-înfiinţaţi sunt obligaţi ca, în termen de 30 de zile de la data înregistrării, să achiziţioneze registrul unic de control.

NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOKCLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOKCLICK AICI, DAR SI O PAGINA DE GOOGLE PLUSCLICK AICI.

Faţă de prevederile legale mai sus-menţionate, dat fiind caracterul unic al registrului de control, legea specială în materie nu instituie în sarcina unui contribuabil care îşi schimbă sediul social obligaţia de a achiziţiona un nou registru unic de control, această obligaţie fiind doar în sarcina contribuabililor nou-înfiinţaţi, care sunt obligaţi ca, în termen de 30 de zile de la data înregistrării la ONRC să achiziţioneze registrul unic de control.

Ca atare, in cazul schimbării sediului social, contribuabilul persoană juridică nu trebuie să achiziţioneze un nou registru unic de control.

Baza legala – Legea nr 252 / 2003 articolul art. 1 alin. (1), art.3 alin. (1), art.5 alin (2) şi art.6 alin. (1) şi (3)

Acesta nu reprezinta un act administrativ fiscal in sensul art. 41 din Codul de Procedura Fiscala sau un act administrativ de autoritate in sensul art. 1 din legea 554/2004 a contenciosului administrativ si nu este opozabil tertilor.

Sursa – anaf.ro (Speta publicata la data 26.10.2015)

1 COMENTARIU

  1. In momentul schimbarii sediului social va prezentați cu registrul unic de control la administrația de care veti apartine si vor pune stampila pe registru..

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.