Noua procedura privind înregistrarea în scopuri de TVA după 08.02.2016 – info oficial ANAF

1
174

Dupa cum stiti – MFP a publicat in Monitorul Oficial procedura privind – inregistrarea in scopuri de TVA (Monitorul Oficial, Partea I nr. 91 din 08 februarie 2016 – OPANAF 521/2016). Iata mai jos principalele noutati:

1. Cine se poate inregistra in scopuri de TVA?

– persoanele impozabile nou infiintate ce doresc, prin optiune, sa fie platitoare de TVA;
– persoanele impozabile infiintate in anii anteriori ce nu au atins plafonul cifrei de afaceri care sa le oblige sa fie inregistrate in scopuri de TVA dar doresc sa fie platitoare de TVA;
– persoanele impozabile ce au depasit plafonul de 220.000 lei, ce au obligatia sa se inregistreze in scopuri de TVA.

Procedura despre care scriem este aplicabila pentru primele doua categorii de entitati, respectiv persoanele nou infiintate ce declara de la infiintare depasirea plafonului de scutire de TVA respectiv persoanele infiintate in perioada anterioara ce nu au atins plafonul de scutire de TVA dar opteaza pentru inregistrarea in scopuri de TVA.

2. Ce documente trebuie depuse pentru inregistrarea in scopuri de TVA?

Pentru a se inregistra in scopuri de TVA, aceste persoane vor depune urmatoarele documente:

– cerere de inregistrare in scopuri de TVA insotita de documentele prevazute de legislatie pentru evaluarea „intentiei si a capacitatii de a desfasura activitati economice”, mai exact, declaratia 088, pentru persoanele care sunt supuse inmatricularii la Registrul comertului.

Termenul de inmatriculare la Registrul comertului trebuie privit ca aplicabil societatilor si nu persoanelor fizice ce desfasoara activitati independente inmatriculate deoarece continutul formularului 088 nu le poate fi aplicabil. Un PFA nu are administrator, de exemplu.

NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOKCLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOKCLICK AICI, DAR SI O PAGINA DE GOOGLE PLUSCLICK AICI.

– declaratie de inregistrare cu completarea vectorului fiscal pentru persoanele impozabile ce nu sunt supuse inmatricularii la Registrul comertului. Este cazul persoanelor fizice ce desfasoara profesii libere reglementate individual de legea speciala ce le reglementeaza profesia.

– declaratie de mentiuni pentru persoanele impozabile ce au inceput activitatea anterior. Se impune prezentarea documentatiei ce atesta capacitatea de a desfasura activitati economice, formularul 088. Mentionam ca textul din procedura este superficial si ar trebui interpretat ca fiind aplicabil pentru persoanele juridice inmatriculate la Registrul comertului.

3. Ce optiuni are Fiscul, odata depuse documentele?

Autoritatea fiscala analizeaza documentatia depusa si poate:

– aproba inregistrarea in scopuri de TVA. In acest sens se emite decizia de inregistrare in scopuri de TVA iar solicitantul este inregistrat in scopuri de TVA incepand cu data comunicarii deciziei de aprobare a inregistrarii in scopuri de TVA. A se retine ca nu este data de 1 a lunii urmatoare.
– respinge cererea de inregistrare in scopuri de TVA. In acest caz, autoritatea fiscala trebuie sa precizeze motivele de fapt si de drept pentru care a fost respinsa solicitarea contribuabilului.

Daca contribuabilul se considera nedreptatit prin respingerea inregistrarii in scopuri de TVA, acesta are dreptul sa depuna contestatie in termen de 45 zile de la comunicarea deciziei de respingere a solicitarii.

Sursa (cu multumiri) – DGRFP Cluj

1 COMENTARIU

  1. sant dependenta de portalu acesta,este bine doumentat si ma ajuta foarte mult,va sant profund recunoscatoare ,dar nu stiu de ce na mai primesc nimic-eu nu m-am dezabonat? cu stima maramc

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.