Raportarea contabilă (bilanțul) la 30 iunie 2015 – generalități, depunere, etc.

1
272

Dupa cum stiti în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509/09.07.2015, a fost publicat Ordinul ministrului finantelor publice nr. 773/2015 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2015 a operatorilor economici si pentru modificarea unor reglementări contabile .

În documentarul de mai jos, ANAF prezinta principalele prevederi referitoare la întocmirea si depunerea raportărilor contabile la 30 iunie 2015.

Generalităti

Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2015 a operatorilor economici se aplică persoanelor cărora le sunt incidente Reglementările contabile privind situatiile financiare anuale individuale si situatiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1802/2014, si care în exercitiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei.

Raportarea contabilă la 30 iunie 2015 se depune, de asemenea, de către societătile cărora le sunt incidente Reglementările contabile conforme cu Standardele internationale de raportare financiară, aplicabile societătilor comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzactionare pe o piată reglementată, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrului Finantelor Publice nr. 1286/2012, cu modificările si completările ulterioare, si care în exercitiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei.

Prevederile referitoare la sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2015 se aplică inclusiv operatorilor economici al căror exercitiu financiar este diferit de anul calendaristic.

Important! Încadrarea în criteriul referitor la cifra de afaceri se efectuează pe baza indicatorilor determinati din situatiile financiare anuale ale exercitiului financiar precedent, respectiv a balantei de verificare încheiate la finele exercitiului financiar precedent.

În cazul persoanelor juridice care au subunităti fără personalitate juridică, activitatea desfăsurată de acestea se însumează de persoana juridică care întocmeste raportarea contabilă la 30 iunie 2015.

Sediile permanente din România care apartin unor persoane juridice cu sediul în străinătate reprezintă subunităti fără personalitatea juridică ce apartin acestor persoane juridice si au obligatia întocmirii raportărilor contabile cerute de Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările si completările ulterioare.

NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOKCLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOKCLICK AICI, DAR SI O PAGINA DE GOOGLE PLUSCLICK AICI.

Depunere

Raportările contabile se depun la unitătile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice, sau la oficiile postale, prin scrisori cu valoare declarată, în format hârtie si în format electronic sau numai în formă electronică, pe portalul www.e-guvernare.ro, având atasată o semnătură electronică extinsă.

Formatul electronic al raportărilor contabile depuse pe internet sau la unitătile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice constă într-un fisier .pdf la care este atasat un fisier .xml.

Raportările contabile la 30 iunie 2015 se semnează de persoanele în drept, cuprinzând si numele în clar al acestora, astfel:
– de către directorul economic, contabilul-sef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această functie, potrivit Legii nr. 82/1991, republicată, cu modificările si completările ulterioare;
– de către persoane fizice sau juridice autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din România.

Raportările contabile se semnează si de către administratorul sau persoana care are obligatia gestionării entitătii.

De retinut! Entitătile care nu au desfăsurat activitate de la data înfiintării până la 30 iunie 2015, cele care în tot semestrul I al anului 2015 s-au aflat în inactivitate temporară, cele înfiintate în cursul anului 2015, precum si persoanele juridice care se află în curs de lichidare, potrivit legii, nu întocmesc raportări contabile la 30 iunie 2015.

Termen

Raportările contabile se depun la unitătile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice până cel mai târziu la data de – detalii termen aici.

Sanctiuni

Nedepunerea raportărilor contabile la 30 iunie 2015 se sanctionează conform prevederilor art. 42 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările si completările ulterioare.

Sursa – AJFP Valcea

Anunțuri publicitare

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.