Determinarea plăţilor anticipate de catre entitatile care aplica sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit anual

1
228

Plătitori de impozit pe profit care nu aplică reglementările contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), trebuie sa stie că, începând cu 1 ianuarie 2013, pot opta pentru declararea şi plata impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate, efectuate trimestrial.

In acest sens, contribuabilii care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, determină plăţile anticipate trimestriale în sumă de o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, actualizat cu indicele preţurilor de consum, estimat cu ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care se efectuează plăţile anticipate, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata .

Impozitul pe profit pentru anul precedent, pe baza căruia se determină plăţile anticipate trimestriale, este impozitul pe profit datorat conform declaraţiei privind impozitul pe profit, fără a lua în calcul plăţile anticipate efectuate în acel an.

Contribuabilii care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit trimestrial şi care, în primul an al perioadei obligatorii de 2 ani fiscali consecutivi de aplicare a sistemului plăţilor anticipate,, înregistrează pierdere fiscală efectuează plăţi anticipate în contul impozitului pe profit la nivelul sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit asupra profitului contabil al perioadei pentru care se efectuează plata anticipată.

Opţiunea pentru aplicarea sistemului plăţilor anticipate privind impozitul pe profit si excepţii optare – CLICK AICI

Pentru contribuabilii care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit cu plăţi anticipate, efectuate trimestrial şi care, în anul precedent, au beneficiat de scutiri de la plata impozitului pe profit, conform legii, iar în anul pentru care se calculează şi se efectuează plăţile anticipate nu mai beneficiază de facilităţile fiscale respective, impozitul pe profit pentru anul precedent, pe baza căruia se determină plăţile anticipate, este impozitul pe profit determinat conform declaraţiei privind impozitul pe profit pentru anul precedent, luându-se în calcul şi impozitul pe profit scutit.

NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE CLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”.

Baza legală: art. 34 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 927/23.12.2003.

Sursa – DGFP Valcea

Anunțuri publicitare

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.