AcasăImpozite/TaxeRegimul fiscal pentru câştigurile din tranzacţii cu acţiuni la Fondul Proprietatea

Regimul fiscal pentru câştigurile din tranzacţii cu acţiuni la Fondul Proprietatea

Fondul Proprietatea este un organism de plasament colectiv, sub formă de societate de investiţii de tip închis, cu personalitate juridică, cu respectarea reglementărilor juridice aplicabile entităţilor definite la art. 114 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul câştigurilor determinate din transferul valorilor mobiliare, în cazul societăţilor închise, obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului revine dobânditorului. Calculul şi reţinerea impozitului de către dobânditor se efectuează la momentul încheierii tranzacţiei, pe baza contractului încheiat între părţi.

Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 16% asupra câştigului, la fiecare tranzacţie, impozitul fiind final. Transmiterea dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare sau a părţilor sociale trebuie înscrisă în registrul comerţului şi/sau în registrul asociaţilor/acţionarilor, după caz, operaţiune care nu se poate efectua fără justificarea virării impozitului la bugetul de stat.

Termenul de virare a impozitului este până la data la care se depun documentele pentru transcrierea dreptului de proprietate asupra părţilor sociale sau a valorilor mobiliare la registrul comerţului ori în registrul acţionarilor, după caz, indiferent dacă plata titlurilor respective se face sau nu eşalonat.

Nu sunt venituri impozabile veniturile realizate la prima tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul „Proprietatea” de către persoanele fizice cărora le-au fost emise aceste acţiuni, în condiţiile titlurilor I şi VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare.

Temei legal:
1. HG nr.1481/2005 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale „Fondul Proprietatea” – S.A.
2.Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
3.Ordin nr. 3483/144 din 26 noiembrie 2008 pentru aprobarea Normelor privind determinarea, reţinerea şi virarea impozitului pe câştigul de capital rezultat din transferul titlurilor de valoare, obţinut de persoanele fizice
4.Ordin nr. 233/2011 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Sursa – http://www.finantearges.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!