AcasăReglementari contabileCine nu are obligaţia utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale (actualizat 2011)

Cine nu are obligaţia utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale (actualizat 2011)

Au obligaţia de a se dota şi de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale operatorii economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum şi prestări de servicii direct către populaţie.

Important! – Prin livrări de bunuri cu amănuntul şi prestări de servicii direct către populaţie se înţelege acele activităţi desfăşurate cu caracter permanent. Nu intră în această categorie eventualele livrări de bunuri şi prestări de servicii direct către persoane fizice efectuate întâmplător de către agenţii economici, alţii decât comercianţii cu amănuntul.

Operatorii economici care utilizează aparate de marcat electronice fiscale au obligaţia să emită bonuri fiscale cu aparatele de marcat electronice fiscale şi să le predea clienţilor. La solicitarea clienţilor, utilizatorii vor elibera acestora şi factură.

Până la repunerea în funcţiune a aparatelor de marcat electronice fiscale, operatorii economici utilizatori sunt obligaţi să înregistreze într-un registru, special întocmit în acest sens, toate operaţiunile efectuate şi să emită facturi pentru respectivele operaţiuni, la cererea clientului.

Bonurile fiscale emise de casele de schimb valutar se semnează şi se ştampilează de emitent.

În cazul în care în acelaşi spaţiu se efectuează atât livrări de bunuri cu amănuntul sau prestări de servicii pentru care este obligatorie utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, cât şi livrări de bunuri cu amănuntul sau prestări de servicii pentru care nu există această obligaţie, utilizatorii pot emite bon fiscal pentru toate bunurile livrate şi/sau serviciile prestate.

Obligaţia agenţilor economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum şi prestări de servicii direct către populaţie, de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale ia naştere de la data începerii activităţilor comerciale desfăşurate în fiecare locaţie.

În situaţia în care utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale îşi încetează activitatea, precum şi în cazul aparatelor de marcat electronice fiscale confiscate potrivit legii ori preluate spre valorificare de societăţile bancare ca urmare a neachitării împrumutului contractat pentru achiziţionarea acestor aparate, valorificarea acestora se va realiza numai prin distribuitorii autorizaţi.

Activităţi exceptate – Nu au obligaţia utilizării AMEF, operatorii economici care desfăşoară următoarele activităţi:

comerţul ocazional cu produse agricole autohtone efectuat de către producătorii agricoli individuali deţinători de autorizaţie în pieţe, târguri, oboare sau alte locuri publice autorizate, livrările de bunuri efectuate prin automatele comerciale, serviciile de parcări auto a căror contravaloare se încasează prin automate, precum şi activităţile de jocuri de noroc desfăşurate cu mijloace tehnice de joc ce funcţionează pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede;

serviciile de alimentaţie publică efectuate în mijloace de transport public de călători;

vânzarea de ziare şi reviste prin distribuitori specializaţi;

transportul public de călători în interiorul unei localităţi pe bază de bilete sau abonamente tipărite conform legii, precum şi cu metroul;

activităţile pentru care încasările se realizează pe bază de bonuri cu valoare fixă tipărite conform legii – bilete de acces la spectacole, muzee, expoziţii, târguri şi oboare, grădini zoologice şi grădini botanice, biblioteci, locuri de parcare pentru autovehicule, bilete de participare la jocuri de noroc şi altele similare;

activităţile de asigurări şi ale caselor de pensii, precum şi activităţile de intermedieri financiare, inclusiv activităţile auxiliare acestora.

De reţinut! Nu sunt exceptate activităţile de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar pentru persoane fizice, altele decât operaţiunile efectuate de punctele de schimb valutar din incinta instituţiilor de credit, aparţinând acestor instituţii, precum şi cele efectuate prin intermediul automatelor de schimb valutar;

activităţile desfăşurate ca profesii libere sub toate formele de organizare care nu implică crearea unei societăţi comerciale;

vânzarea obiectelor de cult şi serviciile religioase prestate de instituţiile de cult;

comerţul cu amănuntul prin comis-voiajori, precum şi prin corespondenţă, cu excepţia livrărilor de bunuri la domiciliu efectuate de magazine şi unităţile de alimentaţie publică, pe bază de comandă;

serviciile de instalaţii, reparaţii şi întreţinere a bunurilor, efectuate la domiciliul clientului;

vânzarea pachetelor de servicii turistice sau de componente ale acestora de către agenţiile de turism, definite potrivit legii;

furnizarea la domiciliul clientului a energiei electrice şi termice, a gazelor naturale, a apei, a serviciilor de telefonie, inclusiv de telefonie mobilă, de poştă şi curier, de salubritate, de televiziune, inclusiv prin cablu, de Internet;

efectuarea lucrărilor de construcţii, reparaţii, amenajări şi întreţinere de locuinţe;

serviciile medicale cu plată prestate la domiciliul sau la locul de muncă al clientului;

serviciile de transport feroviar public de călători în trafic intern şi internaţional, prestate de societăţi comerciale persoane juridice române.


Baza legală:

– Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75/21.01.2005;
– Hotărârea Guvernului României nr. 479/2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348/25.04.2005.

Sursa – www.finantevalcea.ro


Descoperă mai multe la CabinetExpert.ro - blog contabilitate

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

2 COMENTARII

  1. […] a) Aparatele de marcat electronice fiscale sunt livrate prin distribuitori autorizaţi. Distribuitorul autorizat are dreptul de a comercializa aparatele de marcat electronice fiscale, inclusiv produsele complementare acestora, pentru care a obţinut avizul, precum şi obligaţia să asigure service la aceste aparate atât în mod direct, cât şi prin alţi operatori economici acreditaţi de către acesta, denumiţi unităţi acreditate pentru comercializare şi/sau service. În situaţia defectării aparatelor de marcat electronice fiscale utilizatorii sunt obligaţi ca în momentul constatării defecţiunii să anunţe distribuitorul autorizat care a livrat aparatul sau, după caz, unitatea de service acreditată acestui distribuitor autorizat. Cine nu are obligaţia utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale (actualizat 2011) – click aici […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!

Descoperă mai multe la CabinetExpert.ro - blog contabilitate

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura