Cine poate sa semneze bilantul la 31.12.2010

1
249

Potrivit OMFP nr. 2870 din 23 decembrie 2010 – text integral – privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice (MO 889/2010) – raportările anuale la 31 decembrie se semnează de persoanele abilitate potrivit legii să semneze situațiile financiare anuale.

Situaţiile financiare anuale trebuie sa aiba înscrise clar numele şi prenumele persoanei care le-a întocmit, calitatea acesteia; director economic, contabil-şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie, persoană autorizată potrivit legii, membră a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), precum şi numărul de înregistrare în organismul profesional al acesteia , dacă este cazul.

Deci, situatiile financiare la 31.12.2010 pot fi semnate numai de:
– directorul economic, contabilul-sef sau alta persoana imputernicita sa indeplineasca aceasta functie (potrivit legii);
– persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale CECCAR

Procedura semnării situaţiilor financiare este corelată cu modul de organizare a contabilităţii la nivelul operatorului economic, fapt pentru care amintim câteva aspecte – detaliate anterior si aici – link:

– răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la persoanele prevăzute mai sus, revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii respective.
– contabilitatea se organizează şi se conduce, de regulă, în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie. Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare;

– contabilitatea poate fi organizată şi condusă pe bază de contracte de prestări de servicii în domeniul contabilităţii, încheiate cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale CECCAR;
– răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului economic, contabilului-şef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcţie, împreună cu personalul din subordine. În cazul în care contabilitatea este condusă pe bază de contract de prestări de servicii, încheiat cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale CECCAR, răspunderea pentru conducerea contabilităţii revine acestora, potrivit legii şi prevederilor contractuale.

Nu uitati si de celelalte note pentru bilantul la SC/SA/ONG, publicate pana acum:

– Model nota explicativa nr. 1 – click aici
– Model nota explicativa nr. 2 si 3 – click aici
– Model nota explicativa nr. 4 – click aici
– Model nota explicativa nr. 5 – click aici
– Model nota explicativa nr. 6 – click aici
– Model nota explicativa nr. 7 – click aici
– Model nota explicativa nr. 8 – click aici
– Model nota explicativa nr. 9 – click aici
– Model nota explicativa nr. 10 – click aici

BILANT LUNG:

– Model note explicative nr. 11-12 – click aici
– Model note explicative nr. 13-17 – click aici

BILANT ONG:

Modelul de Anexa 2 pentru bilant ONG – click aici
Modelul de Anexa 3click aici
– Modelul de Anexa 5 – click aici

dar nici de articolele si modelele:

– Termen depunere bilant in 2011 – pentru bilantul la 31.12.2010 – click aici
– OPIS DOSAR BILANT LA 31.12.2010 (MODEL) – CLICK AICI
– Corelatii bilant 31.12.2010 – click aici
Declaratie conformitate cu prevederile art. 30 din Legea contabilitatii nr. 82/1991click aici
Model propunere distribuire profit/acoperire pierdereclick aici
– Raport comisie cenzori – inclusiv anexe – click aici
– Model raport audit SRL – click aici – si model raport audit SA – click aici
Model P-V AGA repartizare profit/pierdereclick aici
Model “Raportul Administratorului” – pentru bilantul la 31.12.2010click aici
Declaratie inactivitate pentru anul fiscal 2010 – model de depus in 2011 – click aici
– Situaţiile financiare anuale pentru anul 2010 se depun NUMAI la unitatile teritoriale MFP – click aici
– Aspecte aduse de OMFP 2870/2010 si care trebuie luate in calcul la intocmirea bilantului la 2010 – click aici

Anunțuri publicitare

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.