Din masurile adoptate ieri de Guvern – de interes pentru contabili

0
234

Principalele decizii luate ieri:
– eliminarea impozitului minim începând cu 1 octombrie 2010,
– diminuarea nivelului dobânzii datorate pentru creanţele fiscale neachitate la termen,
– neînceperea executării silite în cazul în care contribuabilul are în curs sau depune o cerere de rambursare de bani de la stat,
– modificarea plafoanelor de la care firmele care investesc şi creează locuri de muncă în România pot beneficia de ajutor de stat.

Impozitul minim va fi eliminat începând cu 1 octombrie 2010, urmând ca de la această dată să se aplice impozitul pe profit. Decizia este stipulată într-o ordonanţă de urgenţă care modifică şi completează Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal. De asemenea, Ministrul Finanţelor Publice a precizat că, începând cu 1 ianuarie 2011 impozitul minim va fi înlocuit cu un alt tip de impozit, pentru firmele care aparţin zonei economice afectate cel mai grav de fenomenul evaziunii fiscale.

Firmele vor plăti pentru trimestrul trei impozitul minim în 25 octombrie, iar începând cu 25 februarie, ele vor plăti impozitul pe profit pentru trimestrul patru al anului 2010”, a mai afirmat Gheorghe Ialomiţianu. Ministrul a precizat că a primit mandat din partea Guvernului ca într-o lună să prezinte o variantă de act normativ privind impozitul forfetar. Decizia luată astăzi – privind eliminarea impozitului minim – şi măsurile care vor fi luate începând cu 1 ianuarie 2011 fac obiectul consultărilor cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Tot ieri, Executivul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care modifică şi completează OUG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Actul normativ propune reglementarea compensării de drept, adică stingerea creanţelor reciproce chiar în momentul când creanţele există deodată, indiferent dacă debitorii au sau nu cunoştinţă despre aceasta (până acum, acest lucru se făcea la cerere). Ministrul Finanţelor Publice a declarat că „ANAF-ul va fi obligat ca în momentul în care un contribuabil are de încasat de la buget şi are datorii, să se facă compensarea din oficiu.”

De asemenea, ordonanţa de urgenţă prevede diminuarea nivelului dobânzii datorate pentru creanţele fiscale neachitate la termen de la 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, faţă de 0,05% cât este în prezent.

Totodată, actul normativ reglementează posibilitatea neînceperii sau suspendării executării silite în cazul în care contribuabilul are în curs sau depune o cerere de restituire/rambursare, iar cuantumul sumei solicitate este egal sau mai mare decât creanţa fiscală pentru care s-a început executarea silită. „Dacă o firmă are de primit bani de la stat nu se va mai declanşa procedura de executare silită, sau se va suspenda, dacă ea a fost începută, pentru că nu este firesc ca o firmă să fie trimisă în faliment, dacă are de primit bani de la stat, în urma prestaţiilor pe care le-a efectuat. Prin această modificare venim în sprijinul acelor firme care au de încasat bani şi s-a deschis împotriva lor procedura de executare silită sau urmează să se deschidă procedura de executare silită”, a precizat premierul Emil Boc.

Executivul a adoptat ieri o Hotărâre de Guvern privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, care vizează modificarea plafoanelor de la care firmele care investesc şi creează locuri de muncă în România pot beneficia de ajutor de stat. Actul normativ reduce pragul minim al condiţiei de eligibilitate referitoare la valoarea investiţiei, la minim 5 milioane de euro, şi a locurilor de muncă nou create de la 100 la 50, astfel încât să aibă acces la această formă de sprijin şi IMM-urile.

De asemenea, se vor avea în vedere patru categorii de proiecte eligibile:
– Investiţii între 5-10 milioane euro, inclusiv, şi minim 50 de locuri de muncă
– Investiţii între 10-20 milioane euro, inclusiv, şi minim 100 de locuri de muncă
– Investiţii între 20-30 milioane euro, inclusiv, şi minim 200 de locuri de muncă
– Investiţii care depăşesc 30 milioane euro şi minim 300 de locuri de muncă

Şeful Executivului a precizat că „pentru 2010 mai avem încă la dispoziţie 65 de milioane de euro pentru firmele care generează afaceri în România şi creează locuri de muncă.” De asemenea, pentru facilitarea sprijinirii cât mai multor operatori economici, a fost extinsă sfera de cuprindere a categoriei costurilor eligibile prin introducerea costurilor legate de realizarea construcţiilor în scop turistic şi medical.

Săptămâna viitoare Guvernul intentioneaza sa adopte un act normativ pentru susţinerea firmelor întemeiate de către tinerii până în 35 de ani, care vor primi un sprijin din partea statului, sub forma garanţiilor de stat şi ajutoarelor de stat pentru dezvoltarea afacerilor. „Mă refer aici la tineri întreprinzători care până acum nu au avut posibilitatea să dezvolte o afacere. Sunt absolvenţi de facultăţi şi vor beneficia de sprijin din partea statului” a mai anunţat premierul Emil Boc.

Guvernul a adoptat, prin Ordonanţă de Urgenţă, modificarea Legii 31/1990 privind societăţilor comerciale, astfel încât formularea unei opoziţii să nu mai aibă ca efect suspendarea executării fuziunii sau divizării, iar hotă¬rârea pronunţată asupra opoziţiei să fie supusă numai recursului.

Prin acest act normativ a fost înlăturat caracterul suspensiv de drept al opoziţiei. S-a mers pe ideea conservării drepturilor creditorului, în sensul că, în mod obligatoriu, societatea debitoare care urmează să fuzioneze sau să se dividă trebuie să constituie garanţii adecvate pentru creditori, astfel încât aceşţia să fie satisfăcuţi în drepturile lor şi să aibă garanţia că pe viitor îşi vor recupera creanţele de la viitoarea societate” a declarat secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Alina Bica.

De asemenea, în situaţia în care societatea debitoare refuză să constituie aceste garanţii, judecătorul, de îndată şi cu precădere, va declara creanţa creditorului care nu este încă exigibilă, ca fiind una exigibilă şi se va merge pe procedura executării silite, a precizat secretarul de stat în Ministerul Justiţiei.

Aceste schimbări pornesc de la premisa că fuziunea şi divizarea pot constitui soluţii de reorganizare esenţiale, de natură să eficientizeze activitatea societăţilor co¬merciale, în condiţiile în care, în prezent, procedurile sunt îndelungate şi greoaie. “Din verificările care au fost făcute la nivelul Instanţelor de judecată s-a constat că de multe ori procesele durează un an, doi, trei, patru ani, situaţie în care fuziunea sau divizarea, care sunt recunoscute ca soluţii pentru reoganizere, erau oprite”, a afirmat secretarul de stat Alina Bica. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care modifică Legea 31/1990 privind societăţilor comerciale a avut ca model reglementările în materie practicate de Belgia.

sursa – gov.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.