Venituri obtinute din activitatea de taximetrie – info obligatii noi

0
256

In Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505/21.07.2010, a fost publicată Legea nr. 168/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2010 privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri şi de persoane.

Între altele, în cuprinsul legii se stipulează că, în vederea eliminării distorsiunilor de concurenţă, începând cu 1 ianuarie 2011, transportatorii autorizaţi, persoane fizice şi asociaţii familiale, care execută transport în regim de taxi vor fi supuşi impozitării pe venitul net conform prevederilor art. 48 din Codul Fiscal.

Venitul net se va determina pe baza venitului brut înregistrat în memoria fiscală a aparatului de taxat ca însumare a sumelor încasate, conform rapoartelor memoriei fiscale, din care se scad cheltuielile, conform prevederilor legale.

Acest act normativ completează şi art. 48 alin (2) din Codul Fiscal în sensul includerii în venitul brut din activităţi independente a veniturilor înregistrate de casele de marcat cu memorie fiscală, instalate ca aparate de taxat pe autovehiculele de transport persoane sau bunuri în regim de taxi.

Sursa info – http://www.finantevalcea.ro/

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.