Obligaţiile agenţiilor de schimb valutar

0
138

Operatorii economici care desfăşoară activităţi de schimb valutar au obligaţia de a-i informa pe consumatori asupra cursurilor de schimb valutar, atât pentru operaţiunile de vânzare, cât şi pentru operaţiunile de cumpărare de valută, prin afişare la loc vizibil, atât în interiorul, cât şi în exteriorul casei de schimb valutar, conform prevederilor ordinului nr. 205/2007.
La exteriorul şi în interiorul casei de schimb valutar, cursurile de schimb valutar, atât pentru operaţiunile de vânzare, cât şi pentru operaţiunile de cumpărare de valută, vor fi înscrise pe acelaşi suport sau panou, într-o culoare contrastantă faţă de culoarea de fond a panoului. În cazul practicării mai multor cursuri valutare pentru aceeaşi monedă, acestea vor fi afişate pe panouri diferite. În cazul în care se efectuează şi operaţiuni de schimb pentru cecuri de călătorie sau vouchere, cursurile practicate pentru acestea vor fi afişate pe panouri diferite, separat de panoul pentru bancnote. Suportul pe care se va face afişarea trebuie să fie monocolor, fără degradeuri ori alte însemne grafice sau culori. Informaţiile prevăzute la alin. (1) trebuie indicate în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit.
Comisioanele practicate de operatorul economic care desfăşoară activităţi de schimb valutar, în cazul în care acestea există, vor fi afişate pe panou, distinct, în culoare roşie, avand dimensiunile egale cu celelalte informaţii. Prevederile art. 1, 2 si 3 se aplică în mod corespunzător şi pentru operaţiunile efectuate cu valute uzate, rupte sau ieşite din uz, monede ori instrumente de plată exprimate în valută, de tipul voucherelor, cecurilor de călătorie şi altora asemenea.
În cazul în care se efectuează operaţiuni de schimb valutar cu monede sau bancnote uzate, rupte sau ieşite din uz, operatorul economic respectiv va afişa separat cursul de schimb practicat în aceste cazuri.
Înălţimea minimă admisă a literelor şi cifrelor pentru afişarea în exteriorul casei de schimb valutar a cursurilor de schimb valutar, atât pentru operaţiunile de vânzare, cât şi pentru operaţiunile de cumpărare de valută, este de 80 mm, grosimea literelor, de 10 mm, distanţa dintre litere, de minimum 10 mm, iar distanţa dintre cuvinte, de minimum 20 mm.
Înălţimea minimă admisă a literelor şi cifrelor pentru afişarea în interiorul casei de schimb valutar a cursurilor de schimb valutar, atât pentru operaţiunile de vânzare, cât şi pentru operaţiunile de cumpărare de valută, este de minimum 8 mm, grosimea literelor de 1 mm, distanta dintre litere de minimum 1 mm, iar distanţa dintre cuvinte de minimum 2 mm.
Dreptul consumatorilor de a fi informaţi în mod corect, complet şi precis asupra cursurilor de schimb valutar se concretizează prin obligaţia operatorilor economici ce desfăşoară activităţi de schimb valutar ca, înainte de operaţiunea efectivă de schimb valutar, să informeze consumatorul, atât verbal, cât şi în scris, asupra cursului practicat, prin completarea unui formular de acceptare a tranzacţiei, semnat de ambele părţi, astfel încât consumatorul să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională. Formularul de acceptare a tranzacţiei trebuie să fie scris vizibil şi lizibil, iar literele să aibă mărimea minimă de 10 (mărime caracter), şi va cuprinde obligatoriu informaţii referitoare la: denumirea şi adresa operatorului economic, data emiterii, numele şi prenumele consumatorului, seria şi numărul de buletin/carte de identitate/paşaport al(e) acestuia, suma tranzacţionată, suma ce urmează a fi încasată de consumator, comisionul practicat, semnătura operatorului şi cea a consumatorului.

Formularul-tip va fi întocmit atât în limba română, cât şi în limba engleză, în două exemplare, un exemplar pentru consumator, iar celalalt pentru operator.
Legislaţie: Ordin nr. 205/2007 privind unele măsuri de informare a consumatorilor de către operatorii economici care desfăşoară activităţi de schimb valutar

sursa – www.amosnews.ro

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.