Aceasta presupune intervenţia proprie a auditorului în contabilitatea firmei, are drept scop stabilirea elementelor probante adică acele acte, documente, informaţii pe baza cărora auditorul îşi va forma opinia.
Elementele probante trebuie să îndeplinească 2 calităţi:
-să fie sufieciente – se det. prin raportarea la nr.total al constatărilor
-să fie juste – se stabilesc în raport cu gradul de adecvare a constatărilor.
Principalele tehnici pt. obţinerea elementelor probante sunt:
1.inspecţia fizică şi observaţia: se folosesc pt. auditul activelor.Inspecţia fizică constă în participarea la inventarierea generală a firmei.Participarea presupune intervenţia auditorului în 3 momente diferite:
-înaintea inventarierii când auditorul studiază procedurile stabilite pt. efectuarea inventarierii
-în timpul inventarierii când auditorul face 2 lucrări: observaţia asupra modului în care comisiile de inventar respectă procedurile prestabilite şi reinventaierea prin sondaj
-după inventariere când verifică modul de evaluare a stocurilor, de stabilire a diferenţelor şi de regularizare a rezultatelor inventarierii în contabilitate.
Neparticiparea la inventariere a auditorului conduce la altă opinie de audit decât cea fără reserve, dacă nu a găsit metode alternative prin care să se convingă de certitudinea stocurilor şi soldurilor la 31.12.
2.circularizarea sau confirmarea directă: se foloseşte la auditul conturilor de terţi.Se trimit la terţi de către firma client sau auditor, o circulară pt. confirmarea soldurilor, răspunsurile se primesc pe adresa firmei client.
3.studiul documentelor intrate şi ieşite din firmă: în auditul activităţii de la sfârşitul exerciţiului
4.examenul analitic pt. stabilirea riscului legat de faliment.
