AcasăNewsANAF - prejudiciu de peste 52 milioane de lei cauzat bugetului de...

ANAF – prejudiciu de peste 52 milioane de lei cauzat bugetului de stat în domeniul ridesharing

Pentru contabilitate și salarizare recomandăm NextUp

Potrivit unui comunicat ANAF-DGAF – inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF) desfășoară permanent acţiuni de control antifraudă la nivel naţional, în scopul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale în domeniul prestării serviciilor direct către populație, precum și în alte domenii economice în care, ca urmare a analizelor de risc efectuate la nivelul instituției pe baza informațiilor deținute, au fost identificate fenomene de indisciplină financiară ori slabă conformare la declarare.

PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI.

Astfel, în cazul a trei operatori economici din București și Constanța care activează pe piața de transport alternativ de persoane, inspectorii DGAF au descoperit indicii temeinice conform cărora administratorii acestora s-au sustras de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prin diminuarea bazei de impunere privind impozitele și taxele datorate bugetului general consolidat al statului, precum și taxele datorate aferente sumelor de bani plătite către salariați. Totodată, s-a constatat majorarea în mod ilegal a TVA deductibilă, prin înregistrarea în contabilitate a unor achiziții de combustibili susceptibile a fi fictive.

În toate aceste cauze vor fi sesizate organele de urmărire penală în vederea recuperării prejudiciului estimat cauzat bugetului de stat în cuantum de 52.060.388 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Acțiunile de control vor continua în perioada următoare, iar DGAF recomandă tuturor operatorilor economici să fiscalizeze veniturile obținute din activitățile desfășurate.

✅ FOARTE UTIL – Prezentare comparativă a modificărilor fiscale (Cod Fiscal, CPF, case marcat, disciplină financiară, e-Factura, conformare fiscală, etc.) – 17 fișiere utile (oficial) ✅ – click aici

Veniturile bugetare nete

– colectate în perioada iunie/octombrie 2023 au fost mai mari cu 10,06% celor obținute în perioada similară a anului 2022 (respectiv 173,69 mld.lei față de 157,82 mld.lei în perioada iunie/octombrie 2022, un plus de 15,88 mld.lei),
– colectate în perioada ianuarie/mai 2023 au fost mai mari cu 7,26% celor obținute în perioada similară a anului 2022 (respectiv 148,67 mld.lei față de 138,60 mld.lei în perioada ianuarie/mai 2022, un plus de 10,07 mld.lei).

În colectarea veniturilor bugetare nete se constată o creștere semnificativă , respectiv cu 57,70 % a plusului de venituri (15,88 mld.lei față de 10,07 mld.lei colectare suplimentară în perioadele analizate).

🔍 ALTE RESURSE UTILE – DIN ULTIMA PERIOADA: 🔍

✅ – HAI SA AJUTAM! – Solicitare sprijin pentru Asociația Literata. Va mulțumim anticipat tuturor!click aici sau click aici (F 177)

– ⏰ MODEL – Act Adițional majorare salariu minim din 01.11.2023 – model gratuit, editabil (pentru sector construcții, sector agricol și industria alimentară) – click aici
– ⏰ ULTIMA ORĂ – ✅ Modificări fiscale diverse 2023-2024 – care sunt noutățile aduse de Legea nr. 296/2023 (info oficial rapid) ✅ – CLICK AICI
– ⏰ DE INTERES – ANAF – clarificări privind salariul minim valabil pentru calculul contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice în anul 2023 , etc. – CLICK AICI

ABONEAZA-TE LA NOUL NOSTRU CANAL DE YOUTUBE ✅ – click aici – DUPA CARE DAI CLICK PE “SUBSCRIBE” SI APOI PE CLOPOTEL. MULTUMIM! ⚠️ CONTABILI PE FACEBOOK ⚠️ – CLICK AICI

💡 – Stabilirea salariului de bază minim brut sub nivelul celui prevăzut de HG nr. 900/2023 (3.300 lei) – nivelul contravențiilor (sancțiunilor) – CLICK AICI
💡 – Care este termenul transmitere în Revisal a modificărilor la noul salariul minim de 3.300 lei … 20 de zile lucrătoare (calculate începând cu 01.10.2023) – CLICK AICI
💡 – Ce întocmim pentru aliniere la noul salariu minim din 01.10.2023 (3.300 lei) – “Decizie colectivă de mărire a salariilor” sau „Act adițional” ? – CLICK AICI
💡 – Act Adițional majorare salariu minim din 01.10.2023 – model gratuit, editabil … pentru angajatori (util) – CLICK AICI
💡 – Decizie colectivă majorare salariu minim angajați (cu anexă semnături) – MODEL (începând cu 01.10.2023) – CLICK AICI
💡 – HG nr. 900/2023 – salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu 01.10.2023, majorat la 3.300 de lei – CLICK AICI

✅ – Sărbători legale începând cu 01.01.2023 – sau zilele libere în care legal nu se lucrează (info util anual, conform legislație în vigoare) – CLICK AICI
💡 – Codul Fiscal valabil în 2023 – inclusiv Normele Metodologice de Aplicare ale acestuia (Codul de Procedura Fiscală actualizat 2023) – CLICK AICI
⏰ – Decizie internă facturi, chitanțe, avize, etc. (pentru alocare serie și număr în 2023) – document necesar de întocmit la început de an (model actualizat) – CLICK AICI

⏰ – Informare prealabilă angajat (minută) – model 2022 (gratuit, editabil, orientativ) – click aici
📢 – Formular-tip de Act Constitutiv pentru societăți cu răspundere limitată (SRL) – model agreat de ONRC (conf. OMJ nr. 5307C/2022) – click aici
⏰ – Minuta informare prealabilă, întocmită cu ocazia unui Act Adițional la CIM – model 2022 (gratuit, editabil, orientativ) – CLICK AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
" Pentru contabilitate și salarizare - recomandăm NextUp " Potrivit unui comunicat ANAF-DGAF - inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF) desfășoară permanent acţiuni de control antifraudă la nivel naţional, în scopul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale în domeniul prestării serviciilor direct către populație,...ANAF - prejudiciu de peste 52 milioane de lei cauzat bugetului de stat în domeniul ridesharing
error: Conținutul este protejat !!