AcasăCodul munciiITM (reminder oficial 2023) - modificări din domeniul relațiilor de muncă în...

ITM (reminder oficial 2023) – modificări din domeniul relațiilor de muncă în anul 2022

Pentru contabilitate și salarizare recomandăm NextUp

Anul 2022 a adus modificări importante din perspectiva legislației muncii prin transpunerea unor directive europene, dar și o serie de inițiative legislative naționale.

În luna august a intrat în vigoare o modificare privind încadrarea în muncă a persoanelor aflate sub tutelă specială. Prin Legea nr.140/2022 au fost completate atât Codul muncii cât și alte acte normative cu prevederi referitoare la cei puși sub consiliere judiciară sau tutelă specială. Astfel, legea stabilește că este interzisă încadrarea în muncă a persoanelor care beneficiază de tutelă specială. Anterior prevederea din Codul muncii făcea referire la persoanele puse sub interdicție judecătorească. De asemenea, data instituirii tutelei speciale a salariatului sau a angajatorului persoană fizică constituie un motiv de încetare de drept a contractului individual de muncă;

Prin Legea nr.144/2022 a fost introdusă posibilitatea ca registrul general de evidență a salariaților să fie accesibil online pentru salariaţi/foşti salariaţi, în privinţa datelor care îi privesc . Prin HG nr. 1.164/2022 s-a stabilit că procedura de acces online a salariaților sau foștilor salariați la datele din registrul de evidență va intra în vigoare la 31 decembrie 2024, dată până la care se va finaliza implementarea soluției tehnice care să permită accesul persoanelor fizice.

PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI.

– Prin intrarea în vigoare la 6 octombrie a Legii nr. 275/2022 , fișele de post și regulamentul intern au redevenit obligatorii pentru microîntreprinderi. De asemenenea, revine și obligația de a ţine la locul de muncă evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orelor de începere şi de sfârşit ale programului de lucru conform prevederilor art.119 alin.1 din Codul muncii.

– În luna octombrie a intrat în vigoare Legea nr.283/2022 care a adus modificări importante la Codul muncii. Au fost introduse drepturi suplimentare pentru salariați: noi tipuri de concedii – absențele pentru urgențele familiale și concediul de îngrijitor, dreptul de a primi mai multe informații cu privire la clauzele contrcatului individual de muncă, de a nu fi supuși unei noi perioade de probă, de a trece pe un post vacant mai favorabil sau de a avea programe de muncă individualizate.

Totodată, a fost introdusă interdicția ca salariatul să aibă contracte individuale de muncă cu programe de lucru suprapuse.

Pe lângă prevederile deja existenteîn Codul muncii, acum angajatorilor le este interzis să concedieze salariații care și-au exercitat dreptul de a solicita mutarea pe un post mai bun, ori pe cei aflați perioada concediului de îngrijitor sau în zilele de absență pentru urgențele familiale.

Ca urmare a modificărilor aduse Codului muncii de Legea nr.283/2022 a apărut un nou model-cadru al contractului individual de muncă . Printre noutățile față de variantă anterioară se numără : mențiuni privind cuantumul prestațiilor suplimentare (în bani sau în natură) la care este îndreptățit salariatul care nu are un loc de muncă fix, precum și modalitatea de asigurare și/sau decontare a transportului de către angajator; modalitatea de plată a salariului; menționarea în cuprinsul contractului individual de muncă, pe lângă condițiile de efectuare și de compensare a orelor suplimentare, și cuantumul indemnizației acordate pentru efectuarea acestora; condițiile în care se realizează formarea profesională; mențiuni privind riscurile specifice postului; identificarea contractul colectiv de muncă aplicabil.

Noua lege a dialogului social. Printre cele mai importante prevederi ale Legii nr. 367/2022, intrată în vigoare la data de 25 decembrie, se numără reglementarea mai detaliată a reprezentantului salariaților, organizarea mai facilă a salariaților pentru exercitarea drepturilor lor, obligativitatea negocierii colective pentru unitățile care au cel puțin 10 salariați, modificarea termenelor privind inițierea și durata negocierii, precum și conținutul contractului colectiv de muncă.

– În luna martie, Normele Legii nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă aprobate de H.G. nr.1425/2006 au fost modificate de H.G. nr.259/2022, fiind introdusă posibilitatea ca fișele de instruire să fie semnate și electronic, aduse obligații noi pentru angajatori în cazul accidentelor de muncă produse în afara țării și modificări legate de cercetarea și declararea bolilor profesionale.

ABONEAZA-TE LA NOUL NOSTRU CANAL DE YOUTUBE ✅ – click aici – DUPA CARE DAI CLICK PE „SUBSCRIBE” SI APOI PE CLOPOTEL. MULTUMIM! ⚠️ CONTABILI PE FACEBOOK ⚠️ – CLICK AICI

Sursa (cu multumiri) – ITM Salaj

🔍 ALTE RESURSE UTILE – DIN ULTIMA PERIOADA: 🔍

✅ – HAI SA AJUTAM! – Solicitare sprijin pentru Asociația Literata. Va mulțumim anticipat tuturor!click aici sau click aici (F 177)

💡 – Legea nr. 52/2023 – „Botezul Domnului – Boboteaza” si „Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul” – zi libere legal (sărbători legale) – click aici
✅ – REMINDER (INFO UTIL) – ce trebuie făcut la începutul anului 2023 (în domeniul contabilitate, fiscalitate, salarizare/HR, etc.) – click aici
✅ – ANAF – Declaratia 112 in 2023: anumite firme NU vor mai depune formularul până pe 25 februarie 2023. Noul termen limită! – click aici
💡 – Contract de Comodat (actualizat 2023) – de folosit pentru diverse situații, inclusiv la sediu social firma (pentru ONRC) – click aici
⏰ – ITM (oficial) – salariul de bază pentru angajații cu o vechime mai mare de 2 ani. Află de aici termenul de aplicare ! – click aici
💡 – Există sau nu termen limită de depunere în anul 2023 (pentru raportare an fiscal 2022) – pentru Declarația 392 A și 392 B (info) – click aici
⏰ – ANAF – perioada fiscală la TVA în anul 2023 pentru persoanele impozabile care efectuează achiziții intracomunitare de bunuri – CLICK AICI
💡 – ANAF (oficial) – nu este necesar a se depune D 700 pentru a evidenția rămânerea la micro, după 01.01.2023 – CLICK AICI
⏰ – Închiderea exercițiului financiar la 31.12.2022 – ce înregistrări contabile trebuie făcute pentru închiderea contabilă (info 2023) – CLICK AICI
💡 – UTIL (editabil) – set Declarații deduceri personale si Coasigurați – modele actualizate la anul 2023 – click aici
⏰ – Tabel tarife servicii contabile aplicabile in anul 2023 – orientativ (editabil, gratuit) – click aici
💡 – NOU (material oficial ANAF) – principalele modificări aduse Codului Fiscal începând cu 01.01.2023 – click aici
⏰ – Lucruri bine de știut …. la început de 2023 – material oficial ITM – click aici
💡 – ALERTĂ (util) – model AA la CIM – pentru conformare la noul model-cadru impus de OMMSS nr. 2171/2022 – click aici
⏰ – ATENȚIE – data de 31.01.2023, termen limită transmitere în Revisal modificări salariu minim începând cu 2023 (3.000/4.000 lei). Recapitulare resurse … – click aici
💡 – Contribuții angajat și angajator 2023 – care sunt cotele de contribuții salariale (taxe) aplicabile în anul curent (info util) – CLICK AICI
💡 – NOU SI UTIL – Cum setăm vectorul fiscal pentru 2023 referitor la impozitare (MICRO/PROFIT) si TVA – exemple completare D 700 – CLICK AICI
⏰ – OMF nr. 4268/2022 – întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale (bilanț 31.12.2022) – click aici
💡 – Codul Fiscal valabil în 2023 – inclusiv Normele Metodologice de Aplicare ale acestuia (Codul de Procedura Fiscală actualizat 2023) – CLICK AICI
⏰ – Bilanț contabil anual la 31.12.2022 – ANAF a publicat PDF-ul inteligent necesar pentru generarea formularelor în 2023 (NEWS) – CLICK AICI

✅ – Saga CLOUD si Revisal CLOUD (Cloud Conta) – recomandări de la noi pentru contabilitate si resurse umane la distanță – click aici
💡 – Inventarierea anuală a patrimoniului (la data de 31.12.2022) – recapitulare resurse gratuite, publicate de noi recent (necesare la dosar) – click aici
⏰ – Declarația 010 – modelul valabil în 2023, gratuit și editabil (în format Excel si in format PDF oficial) – click aici
💡 – OMF nr. 4636/2022 – listă active scutire impozit pe profit (info oficial si text integral) – click aici
✅ – Legea nr. 34/2023 – modificare și completare Codul Fiscal (facilități angajați pentru abonamente sala fitness) – CLICK AICI

💡 – OMF nr. 4291/2022 – pentru reglementarea unor aspecte contabile (noutăți in planul de conturi general – cont 6053, 6058, 467, 694) – CLICK AICI
⏰ – Decizie internă facturi, chitanțe, avize, etc. (pentru alocare serie și număr în 2023) – document necesar de întocmit la început de an (model actualizat) – CLICK AICI
💡 – Cursul de schimb valutar leu/euro la 31.12.2022 – indicator utilizat la calculul cifrei de afaceri sau alți indicatori (INFO 2023) – click aici
💡 – REMINDER – nu uitați de evaluarea anuală obligatorie a salariaților la final de 2022 (info, plus model fisă evaluare anuală) – click aici
💡 – Decizie internă privind programarea (planificarea) concediilor de odihnă pe anul 2023 – gratuit, editabil și actualizat (model) – click aici
💡 – Legea nr. 370/2022 – aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 16/2022 (exceptări contabilitate – CAEN: 6920) – click aici

💡 – Care sunt modalitățile de completare a punctului D lit. a) din modelul-cadru al contractului individual de muncă? – CLICK AICI
💡 – Care este termenul transmitere în Revisal a modificărilor la noul salariul minim de 3.000 lei – 20 de zile lucrătoare (calculate începând cu 01.01.2023) – CLICK AICI
💡 – ANUL NOU VEȘTI BUNE ARE – Ce modificări salariale aduce 2023? – click aici
💡 – Legea nr. 370/2022 – aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 16/2022 (exceptări contabilitate – CAEN: 6920) – click aici
💡 – Care sunt modalitățile de completare a punctului D lit. a) din modelul-cadru al contractului individual de muncă? – CLICK AICI

💡 – Stabilirea salariului de bază minim brut sub nivelul celui prevăzut de HG nr. 1447/2022 (3.000 lei) – nivel contravenții (sancțiuni)CLICK AICI
💡 – Ce se întâmplă cu contractele de muncă aflate în derulare în privința introducerii noilor clauze obligatorii? Este nevoie de acte adiționale? – CLICK AICI

💡 – Model editabil Contract Individual de Muncă (in Word) – conform noului model-cadru impus de OMMSS nr. 2171/2022 click aici
💡 – Act Adițional majorare salariu minim din 01.01.2023 – model UTIL pentru angajatori (gratuit, editabil) – CLICK AICI
💡 – Decizie colectivă majorare salariu minim angajați (cu anexă semnături) – MODEL (începând cu 01.01.2023) – CLICK AICI
💡 – OUG 168/2022 – de la 1 ianuarie 2023, salariul minim în sectorul construcții se majorează de la 3.000 de lei la 4.000 de lei. Nu se impozitează și nu va fi inclusă în baza de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii suma de 200 lei/lună click aici
💡 – HG nr. 1447/2022 – salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în anul 2023, majorat la 3.000 de lei click aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
" Pentru contabilitate și salarizare - recomandăm NextUp " Anul 2022 a adus modificări importante din perspectiva legislației muncii prin transpunerea unor directive europene, dar și o serie de inițiative legislative naționale. - În luna august a intrat în vigoare o modificare privind...ITM (reminder oficial 2023) - modificări din domeniul relațiilor de muncă în anul 2022
error: Conținutul este protejat !!