Conform dispozițiilor Hotărârii nr. 300 din 2 martie 2006 (*actualizată) privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru șantierele temporare sau mobile, angajatorii au obligația depunerii unei declarații prealabile la inspectoratul teritorial de muncă pe raza teritorială a căruia se vor desfășura lucrările.
👉 Beneficiarul lucrării (investitorul) sau managerul de proiect trebuie să întocmească o declarație prealabilă în următoarele situații:
▪️durata lucrărilor este apreciată a fi mai mare de 30 de zile lucrătoare și pe santier lucrează simultan mai mult de 20 de lucrători;
▪️volumul de mână de lucru estimat este mai mare de 500 de oameni-zi.
PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI – DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. – IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI.
👉 Declarația va fi întocmită conform anexei nr. 3 și va fi comunicată inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia se vor desfășura lucrările, cu cel puțin 30 de zile înainte de începerea acestora.
👉 Textul declarației prealabile – MODEL AICI – trebuie:
▪️să fie afișat pe șantier, în loc vizibil, înainte de începerea lucrărilor.
▪️actualizat ori de cate ori au loc schimbări.
❗Nerespectarea acestor obligații se sancționează de către inspectorii de muncă cu amendă contravențională de la 4.000 lei la 8.000.
Sursa (cu multumiri) – ITM Caras-Severin
✅ ABONEAZA-TE LA NOUL NOSTRU CANAL DE YOUTUBE ✅ – click aici – DUPA CARE DAI CLICK PE „SUBSCRIBE” SI APOI PE CLOPOTEL. MULTUMIM!
🔍 ALTE RESURSE UTILE – DIN ULTIMA PERIOADA: 🔍
✅ – HAI SA AJUTAM! – Solicitare sprijin pentru Asociația Literata. Va mulțumim anticipat tuturor! – click aici
💡 – MFP (oficial) – creșterea voluntară cu 200 de lei a salariului minim nu va fi impozitată. Aplicare din 01.06.2022 … – click aici
💡 – ANAF – ghid privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală – click aici
💡 – ANAF – ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din meditații, acordate în particular de persoanele fizice – CLICK AICI
💡 – ANAF (oficial) – informare privind cazurile semnificative constatate de inspecția fiscală în luna februarie 2022 – CLICK AICI
💡 – ANAF (nou) – informare privind cazurile semnificative constatate de inspecția fiscală în luna ianuarie 2022 – click aici
💡 – ATENȚIE – ANAF și Inspecția Muncii vor începe campania/acțiunea de control Cronos (salarii sub-declarate, etc.) – click aici
💡 – Legea nr. 72/2022 – anulare obligații fiscale și modificare acte normative (tratament fiscal diurne) – click aici
💡 – Împuternicire (model 2022) – pentru înrolare/înregistrare in SPV a firmei/companiei/entității, cu semnătura electronică a contabilului – click aici