AcasăReglementari contabileRegistru entități/unități de cult pentru care se acordă ded. fisc. - speță...

Registru entități/unități de cult pentru care se acordă ded. fisc. – speță ANAF (instit. pub., organismele de televiziune sau radiodifuziune)

Intrebare – Instituțiile publice, autoritățile publice și organismele de televiziune sau radiodifuziune care sunt beneficiare ale sponsorizării au obligația de a se înscrie în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale?

Raspuns

Codul fiscal dispune că sunt deductibile la calculul rezultatului fiscal cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat şi cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii; contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cei care acordă burse private, potrivit legii, scad sumele aferente din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele:

ABONEAZA-TE LA NOUL NOSTRU CANAL DE YOUTUBE ✅ – click aici

1. valoarea calculată prin aplicarea a 0,75% la cifra de afaceri; pentru situaţiile în care reglementările contabile aplicabile nu definesc indicatorul cifra de afaceri, această limită se determină potrivit normelor;
2. valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat.

În cazul sponsorizărilor efectuate către entităţi persoane juridice fără scop lucrativ, inclusiv unităţi de cult, sumele aferente acestora se scad din impozitul pe profit datorat, în limitele prevăzute de prezenta literă, doar dacă beneficiarul sponsorizării este înscris, la data încheierii contractului, în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale.

IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI. DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI

Coroborând aceste prevederi legale cu cele ale actului normativ care reglementează sonsorizarea, apreciem că referința fiscală vizează orice persoană juridică fără scop lucrativ, care desfăşoară în România sau urmează să desfăşoare o activitate în domeniile: cultural, artistic, educativ, de învăţământ, ştiinţific – cercetare fundamentală şi aplicată, umanitar, religios, filantropic, sportiv, al protecţiei drepturilor omului, medico-sanitar, de asistenţă şi servicii sociale, de protecţia mediului, social şi comunitar, de reprezentare a asociaţiilor profesionale, precum şi de întreţinere, restaurare, conservare şi punere în valoare a monumentelor istorice.

Ca urmare, înscrierea în acest registru, ca și condiție pentru acordarea deducerilor fiscale pentru sponsori-contribuabili plătitori de impozit pe profit este cerută numai entităților persoane juridice fără scop lucrativ și cultelor. Celelalte categorii de beneficiari ai sponsorizării, respectiv instituțiile publice și autoritățile publice, inclusiv organele de specialitate ale administrației publice, organismele de televiziune sau radiodifuziune nu au această obligație de înscriere în registru.

Baza legala

– Legea nr 227 / 2015 articolul 25 al.4 lit.i), al. 4^1
– Legea nr 32 / 1994 articolul 4 al.1 lit.a)


Descoperă mai multe la CabinetExpert.ro - blog contabilitate

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
Intrebare - Instituțiile publice, autoritățile publice și organismele de televiziune sau radiodifuziune care sunt beneficiare ale sponsorizării au obligația de a se înscrie în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale? Raspuns Codul fiscal dispune că sunt deductibile la calculul rezultatului fiscal cheltuielile...Registru entități/unități de cult pentru care se acordă ded. fisc. - speță ANAF (instit. pub., organismele de televiziune sau radiodifuziune)
error: Conținutul este protejat !!

Descoperă mai multe la CabinetExpert.ro - blog contabilitate

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura