Recomandări ITM (SARS-CoV-2) – pentru prevenirea răspândirii în căminele pentru persoane vârstnice

0
124

Prezentele recomandări orientative şi neexhaustive au fost elaborate pe baza liniilor directoare[1] emise de Institutul de Sănătate Publică din Marea Britanie şi se adresează angajatorilor care organizează, coordonează şi conduc activitatea căminelor pentru persoane vârstnice. Aspectele prezentate în acest document au ca scop sprijinirea angajatorilor în luarea unor măsuri de prevenire şi protecţie, acestea necesitând a fi adaptate la unicitatea și specificitatea fiecărui cămin pentru persoane vârstnice.

Potrivit Legii nr. 319/2006, actualizată, angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă. De asemenea, lucrătorii trebuie să-şi îndeplinească sarcinile de muncă în conformitate cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu se expună la pericol de infecție cu noul coronavirus (SARS-CoV-2) şi să prevină expunerea altor persoane care ar putea fi afectate de acţiunile/omisiunile lor.

IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI. DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI

În centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă pentru persoane vârstnice se realizează activităţi de îngrijire personală, de supraveghere, de asistenţă medicală şi alte activităţi pentru persoanele vârstnice (terapii de recuperare, cazare, masă, curăţenie, activităţi culturale etc.). Îngrijirea într-un astfel de cămin, a persoanelor vârstnice dependente, se realizează numai în cazul în care îngrijirea la domiciliu a acestora nu este posibilă. Persoanele vârstnice din aceste centre nu se pot gospodări singure şi necesită îngrijire medicală permanentă deosebită, care nu poate fi asigurată la domiciliu.

Având în vedere specificitatea activităţii desfăşurată de personalul din aceste centre, pentru a preveni expunerea lor la riscuri profesionale se recomandă respectarea cu stricteţe a măsurilor pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă (SSM) şi, în special, a măsurilor pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

RECOMANDĂRI ITM – la reluarea activităților de transport, distribuție și încărcare/descărcare mărfuri – click aici

Pentru a preveni infecția cu noul coronavirus în cursul realizării activităţilor specifice din căminele pentru persoane vârstnice, angajatorii trebuie să pună în aplicare măsuri tehnice, organizatorice, igienico-sanitare sau de altă natură care să vizeze securitatea şi sănătatea în muncă. Este necesară actualizarea planului de prevenire şi protecţie al centrului rezidenţial şi completarea măsurilor de prevenire şi protecție existente, cu noi măsuri privind prevenirea răspândirii noului coronavirus. Aceste măsuri trebuie să se refere la evitarea sau reducerea la minim posibil a pericolului de contractare a COVID-19 în cadrul căminului pentru persoane vârstnice şi se vor stabili pe baza revizuirii evaluării riscurilor cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă.

Toate activităţile din căminele pentru persoane vârstnice trebuie să se realizeze în conformitate cu instrucţiunile proprii de SSM emise de angajator, cu respectarea cerinţelor legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi a măsurilor de aplicare a acestora.

Angajatorii trebuie ca, atunci când lucrătorii ajung la locul de muncă şi înainte de începerea activităţii, să organizeze luarea temperaturii corporale şi să admită la lucru numai persoanele sănătoase.

ITM (oficial) – recomandări (SARS-CoV-2) la efectuarea curățeniei în sectorul non-medical – click aici

De asemenea, angajatorii trebuie să ia următoarele măsuri de prevenire şi protecţie:

✅ Instruiţi lucrătorii cu privire la prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus, pe baza recomandărilor autorităţilor competente;
✅ Informaţi lucrătorii şi alţi participanţi la procesul de muncă referitor la obligativitatea respectării instrucţiunilor proprii de SSM şi la păstrarea unui comportament preventiv, inclusiv prin afişarea unor informații furnizate de autoritățile medicale competente privind prevenirea răspândirii noului coronavirus (spre exemplu: la intrare, în cele mai vizibile locuri, transmiterea prin e-mail sau prin intermediul altor instrumente de comunicare);
Asiguraţi echipamente individuale de protecție (EIP – spre exemplu: măști de protecţie, mănuși de protecție etc.) şi verificați corecta utilizare a acestora iar, în cazul degradării sau al pierderii calităților de protecție, acordați EIP noi care să protejeze lucrătorii împotriva COVID-19. Dacă există riscul dispersiei fluidelor, se va asigura protecția adecvată a ochilor (spre exemplu: cu ochelari de protecție şi vizieră). EIP uzat va fi depozitat în saci menajeri dubli, legați etanș şi păstrați separat de restul gunoiului menajer minim 72 ore înainte de îndepărtarea lor;

Afișe prevenire COVID-19 – începând cu starea de alertă (după 18.05.2020) – CLCIK AICI

✅ Stabiliţi măsuri igienico-sanitare, cu consultarea medicilor de medicina muncii;
✅ Instruiţi lucrătorii cu privire la asigurarea unei igiene respiratorii corecte conform recomandărilor autorităţilor din domeniul sănătăţii;
✅ Acordaţi, în mod gratuit, materiale igienico-sanitare (săpun, prosoape hârtie, dezinfectanţi etc.) care să prevină răspândirea infecției cu noul coronavirus;
Limitați contactul dintre persoane, luați măsuri pentru păstrarea distanței de siguranță, evitaţi activitățile colective (evitați expunerea lucrătorilor la contact direct/interacțiune cu un număr mare de persoane, formarea zonelor aglomerate în cadrul căminelor pentru persoane vârstnice );
✅ Asiguraţi controlul medical periodic al lucrătorilor, conform cerinţelor legale şi având în vedere dispoziţiile direcţiilor de sănătate publică judeţene.
✅ Realizarea şi păstrarea curăţeniei, precum şi aerisirea încăperilor din centrele pentru persoane vârstnice sunt extrem de importante. Toate suprafețele unde persoanele vârstnice au petrecut mai mult timp şi cu care au avut contact trebuie curăţate şi dezinfectate cu mare atenție. Dintre aceste suprafeţe se menţionează cele ale obiectelor vizibil contaminate cu fluide corporale şi suprafețele atinse frecvent, cum ar fi cele din toalete, clanţe, telefoane, balustrade, butoane de lift. Curăţenia suprafeţelor se va efectua cu detergenţi şi soluții dezinfectante (biocide), în conformitate cu instrucțiunile de utilizare ale producătorului de substanţe de curăţire/ dezinfectare.

De asemenea, este foarte importantă spălarea frecventă a mâinilor şi păstrarea unei igiene individuale stricte atât de către personalul de îngrijire, cât şi de către persoanele vârstnice din centrul rezidenţial.

UTIL – OFICIAL – declarația pe proprie răspundere (stare de alertă) – direct de pe telefon (cu semnătură olografă aplicată)CLICK AICI

Deșeurile personale (de exemplu, şerveţele folosite, tampoanele pentru continență și alte materiale infectate cu lichide corporale), precum și lavetele de curățare de unică folosință trebuie depozitate în siguranță în pungi de gunoi de unică folosință. Aceste pungi ar trebui introduse într-un sac de gunoi, legat bine și păstrat separat de alte deșeuri minim 72 ore înainte de a fi aruncat la gunoi.

Lenjeria folosită în cadrul căminului pentru persoane vârstnice trebuie spălată conform instrucțiunilor producătorului, folosind apă fierbinte şi apoi trebuie complet uscată. Lenjeria utilizată nu trebuie scuturată pentru a se evita riscul de dispersare a virusurilor în aer.

Lenjeria murdară care a fost în contact cu o persoană bolnavă poate fi spălată cu cea a altor persoane din cadrul căminului pentru persoane vârstnice.

Dacă serviciul de spălare a rufelor este externalizat, se recomandă preluarea lenjeriei persoanelor suspectate de COVID-19 sau confirmate că ar avea această boală, după minim 72 de ore de păstrare separată (în saci de unică folosinţă), pentru a fi dusă la spălătorie împreună cu alte rufe. Rufele foarte murdare cu fluide corporale sau lucrurile personale care nu pot fi spălate vor fi aruncate la gunoi, cu acordul proprietarului.

ANAF – angajații vor purta, în mod obligatoriu, măști de protecție, se vor amplasa covoare dezinfectante, temperatura se va măsura zilnic – CLICK AICI

[1] – link

Sursa (cu multumiri) – INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ CARAȘ-SEVERIN si ITM Alba

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.