GDPR – câteva aspecte pe care trebuie sa le cunoască fiecare (oficial CE)

5
217

Dupa cum siti, Normele referitoare la Regulamentul general privind protecția datelor se aplica începând din 25 mai 2018RESURSE GDPR AICI. Acestea au adus o serie de îmbunătățiri menite să combată actele de încălcare a protecției datelor în viitor – potrivit unui document oficial al Comisiei Europene.

Avand in vedere recentele avertismente si sanctiuni aplicate de autoritatea pentru protectia datelor din RO, ne-am gandit ca v-ar fi utile si informatiile de mai jos.

Aceste imbunatatiri sunt urmatoarele:

UN LIMBAJ MAI CLAR – Politicile în materie de confidențialitate vor trebui redactate într-un limbaj simplu și clar

CONSIMȚĂMÂNTUL UTILIZATORULUI – Utilizatorul va trebui să își exprime în mod clar consimțământul , înainte ca datele sale cu caracter personal să poată fi utilizate de o întreprindere. Tăcerea nu echivalează cu un consimțământ

IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI. DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI

– MAI MULTĂ TRANSPARENȚĂ:

– Întreprinderile vor trebui să informeze în mod clar utilizatorul cu privire la astfel de transferuri
– Întreprinderile vor fi în măsură să colecteze și să prelucreze date cu caracter personal numai pentru un scop bine definit. Întreprinderile vor trebui să informeze utilizatorul cu privire la noile scopuri pentru care prelucrează datele
– Întreprinderile vor trebui să informeze utilizatorul dacă decizia este automatizată și să îi ofere acestuia posibilitatea de a o contesta

– CONSOLIDAREA DREPTURILOR:

– Întreprinderile vor trebui să îi informeze pe utilizatori fără întârziere în cazul unei încălcări a securității datelor care le poate aduce prejudicii
– Utilizatorul va putea să își transfere datele cu caracter personal, de exemplu la o altă platformă socială media.
– Utilizatorul va avea dreptul de a accesa și de a obține o copie a datelor sale deținute de o întreprindere.
– Utilizatorii vor avea un „drept de a fi uitați” bine definit (dreptul la ștergere), cu garanții precise.

Depunerea Declarației 112 începând cu luna IULIE 2019 de către angajatorii din domeniul construcțiilor potrivit OUG 43/2019 si OMFP 3063/2019 – click aici

– O APLICARE MAI STRICTĂ:

– Comitetul European pentru Protecția Datelor, care este alcătuit din cele 28 de autorități pentru protecția datelor, va avea competențele de a oferi orientare și interpretare și de a adopta decizii cu caracter obligatoriu în cazul în care mai multe țări ale UE se confruntă cu același caz
– Cele 28 de autorități pentru protecția datelor vor avea competențe armonizate și vor fi în măsură să impună amenzi întreprinderilor de maximum 20 de milioane EUR sau 4 % din cifra de afaceri a întreprinderii la nivel mondial

Cât va fi salariul NET în 2020, cât plătește angajatorul – calcule la salariul minim brut pe țară (garantat în plată) de 2,262 lei/2.620 lei (info) – click aici

Anunțuri publicitare

5 COMENTARII

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.