NEWS – propunerea legislativa de desființare a DGRFP a trecut ieri de Senat

0
246

Potrivit Sindicatului MERIDIAN ANAF – link – propunerea legislativa de desfiintare a DGRFP, respectiv Legea 476/2019, a trecut ieri (21.10.2019) de Senat, proiectul de lege fiind trimis la Camera Deputatilor (for decizional) pentru dezbatere.

Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative – a fost initiata in data de 02.07.2019 – obtinand pana la adoptarea in Senat, toate avizele necesare. Va supunem atentie in cele ce urmeaza si documentele de referinta ale proiectului

PENTRU A DESCARCA EXPUNEREA DE MOTIVE – CLICK AICI – IAR PENTRU A DESCARCA FORMA LEGII – CLICK AICI

IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI. DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI

NOU – Recomandări pentru utilizatorii caselor de marcat (AMEF) – pentru evitarea unor amenzi (material util) – click aici

REVEDEȚI PREZENTAREA
ANAF
Articolul precedentInspecția Muncii – amenzi în valoare de 10.355.310 de lei, aplicate în urma a peste 10.000 de controale (în ultima perioada)
Articolul următorLimitele de deductibilitate ale cheltuielilor aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activității economice
news-propunerea-legislativa-de-desfiintare-a-dgrfp-a-trecut-ieri-de-senatPotrivit Sindicatului MERIDIAN ANAF - link - propunerea legislativa de desfiintare a DGRFP, respectiv Legea 476/2019, a trecut ieri (21.10.2019) de Senat, proiectul de lege fiind trimis la Camera Deputatilor (for decizional) pentru dezbatere. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.74/2013 privind...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.