AcasăCodul munciiDetașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale - Min. Muncii propune...

Detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale – Min. Muncii propune o serie de modificări și completări

Va informam pe aceasta cale ca, pe site-ul oficial al Ministerului Muncii, a fost postat in aceste zile un – Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale – ale carui schimbări preconizate le trecem in revista in cele ce urmeaza.

Obligativitatea transpunerii Directivei 2018/957/UE de către statele membre conduce la necesitatea reconfigurării cadrului legislativ existent, impunându-se crearea unui proiect de lege care să unifice dispozițiile referitoare la detașare cuprinse în cele două directive susmenționate.

Astfel, proiectul de lege transpune Directiva 2018/957/UE prin modificarea și completarea dispozițiilor Legii nr.16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale. În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial, se vor adopta norme de aplicare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului, care va abroga Hotărârea Guvernului nr.104/2007 pentru reglementarea procedurii specifice privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale pe teritoriul României.

IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI. DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI

Proiectul de lege conține dispoziții care:

• reglementează setul suplimentar de condiții de muncă și de încadrare în muncă pe care urmează să le garanteze întreprinderea care detașează lucrători pe teritoriul unui alt stat membru clarifică cooperarea între autoritățile naționale responsabile de detașare;
• clarifică elementele care definesc noțiunile de salariul minim aplicabil salariatului detașat pe teritoriul României, sancţiune financiară administrativă, sancţiune financiară administrativă, întreprindere utilizatoare, cooperare administrativă;
• definește noțiunile de remunerația aplicabilă pe teritoriul României, remunerația aplicabilă pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât România sau pe teritoriul Confederației Elvețiene, contracte colective de muncă cu aplicabilitate generală;
• completează dispozițiile din Legea nr. 16/2017 privind activitatea agentului de muncă temporară în cadrul detașării transnaționale;
• reglementează condițiile de muncă și de încadrare în muncă a salariaților detașați în cadrul detașării transnațională de lungă durată, respectiv situațiile în care detașarea depășește 12 luni și modalitatea de calcul a acesteia;
• facilitarea accesului la informație pe scară largă privind clauzele şi condiţiile de încadrare în muncă de care beneficiază salariaţii detaşaţi pe teritoriul României, puse la dispoziție pe site-ul Inspecției Muncii.

PENTRU A DESCARCA PROIECTUL MMJS (DETASARE) – CLICK AICI

Prin proiectul de lege se va spori gradul de sensibilizare al lucrătorilor şi al întreprinderilor cu privire la drepturile şi obligaţiile ce le revin în ceea ce priveşte termenii şi condiţiile de încadrare în muncă și îmbunătăţeşte cooperarea dintre autorităţile naţionale însărcinate cu detaşarea.

De asemenea, se va îmbunătăţi protecţia drepturilor lucrătorilor detaşaţi prin prevenirea fraudei, în care drepturile lucrătorilor detaşaţi nu sunt întotdeauna respectate.

În același timp, va fi îmbunătăţit controlul aplicării drepturilor şi tratarea plângerilor, obligând atât statul membru gazdă, cât şi pe cel de origine, să garanteze că lucrătorii detaşaţi pot să înainteze plângeri şi să intenteze acţiuni juridice şi/sau administrative împotriva angajatorilor lor dacă nu le sunt respectate drepturile, cu sprijinul sindicatelor și al altor părți terțe interesate.

DE INTERES – Care sunt modificările aduse Codului Muncii de OUG nr. 43/2019 – tabel comparativ oficial ANAF – click aici

Sursa – MMJS

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
Va informam pe aceasta cale ca, pe site-ul oficial al Ministerului Muncii, a fost postat in aceste zile un - Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale - ale carui schimbări preconizate...Detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale - Min. Muncii propune o serie de modificări și completări
error: Conținutul este protejat !!