Guvernul a reglementat cadrul general aplicabil regimurilor de pensie suplimentară (NOU)

1
738

Guvernul a aprobat proiectul de Lege care stabilește cadrul general de principii în vederea creșterii mobilității lucrătorilor între statele membre, prin îmbunătățirea dobândirii și păstrării drepturilor lor de pensie suplimentară.

Acest cadru general se aplică numai în cazul pensiilor suplimentare, atunci când dreptul la pensie există în baza unui raport de muncă și este legat de împlinirea vârstei de pensionare sau a altor cerințe, conform prevederilor legislației naționale.

Documentul nu reglementează înființarea unor noi scheme de pensii suplimentare în România, ci asigură cadrul principial necesar protecției mobilității lucrătorilor, pe care să îl respecte orice schemă de pensie suplimentară, dacă aceasta ar fi reglementată.

IMPORTANT – CLICK PE CLOPOTELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STANGA JOS) – SI ABONEAZA-TE LA NOTIFICARI. DE CATE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECAT LA CEI CARE NU SUNT ABONATI.

Totuși, prin legi speciale pot fi adoptate sau menținute dispoziții mai favorabile pentru dobândirea și păstrarea drepturilor la pensie suplimentară de lucrătorii care își încetează activitatea.

Proiectul de lege nu se aplică sistemelor de pensie individuală care sunt bazate pe aderarea individuală a unei persoane la un fond de pensie, altele decât cele încheiate în baza unui raport de muncă și nici pensiilor suplimentare ale lucrătorilor care vin să muncească pe teritoriul României.

Istoric (evoluție) salariu minim, pe perioada 2000 – 2019 (document gratuit, cu bază legislativă inclusă) – click aici

Proiectul de lege transpune Directiva 2014/50/UE.

Sursa – MMJS (Serviciul Comunicare, Mass-Media și Relații cu Publicul)

1 COMMENT

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.