Raportări contabile semestriale (bilant) la 30.06.2015 – a fost publicat PDF-ul inteligent (program completare)

13
282

In data de – 21.07.2015 – a fost publicat pe site-ul ANAF – S1045 – Sistemul de raportare contabila la 30 iunie 2015 a operatorilor economici, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 773/2015, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 509/2015.

Acesta se aplică societaţilor cărora le sunt incidente Reglementările contabile conforme cu Standardele inţernationale de raportare financiara, aplicabile societăţilor comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţa reglementată, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.286/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei, se aplică societaţilor cărora le sunt incidente Reglementările contabile conforme cu Standardele inţernationale de raportare financiara.

UPDATE – Raportări contabile semestriale (bilanț) la 30.06.2015 – pentru microentităţi, entităţi mici, respectiv mijlocii şi mari, precum și entităţi de interes public (PDF inteligent) – click aici

PENTRU A DESCARCA PDF GENERARE BILANT 30.06.2015 – CLICK AICI

ALTE FISIERE PUSE LA DISPOZITIE DE ANAF:

– S1045 -Soft J – CLICK AICI
– Schema XSD – CLICK AICI
– Structura S1045 – CLICK AICI

Termenul de depunere pentru raportarea contabila (bilanțul) la 30.06.2015 – utilclick aici

13 COMENTARII

  1. Intradevar, n-am gasit niciun buton de preluare date din anul precedent si nici butonul de preluare a datelor din balanta la 30-06-2015. Deci trebuie sa le completam manual… Dragut! Ce sa zic?!

  2. este un program prost facut intradevar nu are buton de preluare a datelor precedente si nici cele curente respectiv datele la 30.06.2015 . sper sa se refaca programul altfel va si f. greu sa facem situatiile. ce ne intoarcem inapoi ca in 19oo ????

  3. Astezi am facut un bilant la iunie 2015 si poti avea greseli in bilant dar raspunsul la validare este VALIDAREA S-A TERMINAT CU SUCCES!!!!
    ???????

  4. @all – vedeti ca s-a facut o actualizare la articol. pentru SC a fost publicat un alt PDF inteligent. aveti link-ul mai sus.

  5. Poate cineva posta va rog linkul catre ultimul formular care trebuie completat pt raportarea la 30.06.2015 ? Este cumva formularul din data de 21.07 ? Multumesc.

  6. Am depus pe formular s1045 ,acela fiind valabil in 21.07.2015 , in 27.07 l-am depus online,ce se poate intampla daca recipisa e valabila, fara erori mai mult s1045 cu s1027 sunt identice (aproape).

  7. cat timp o sa mai permitem jegurilor de la finante sa isi bata joc de noi, contabilii?
    Nu-i destul ca an de an ne baga linii noi in bilanturi, acum nici macar butonul de preluare nu mai este…
    Ne meritam soarta… cu avocatii niciodata nu s-ar fi purtat asa…

  8. E absurd sa nu aibe buton de import, ideea e sa work smart, not hard right ?
    nu stie cineva daca dragii de la anaf nu au un site de suport soft? in care primesc feedback de la cei ce folosesc programele lor?
    singura regula ca sa cresti software, e sa asculti de feedback, fara asta .. cum zice google translate la doamne ajuta: ladies help:)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.