Nivelul ratei dobanzii de referinta pentru calculul profitului impozabil pentru trimestrul 1 – 2012

0
58

Potrivit art. 23 alin.(5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, în cazul împrumuturilor obtinute de la alte entitati, cu exceptia bancilor international de dezvoltare si a organizatiilor similare, institutiilor de credit române sau straine, institutiilor financiare nebancare si a persoanelor juridice care acorda credite potrivit legii, dobânzile deductibile sunt limitate la :

a) nivelul ratei dobânzii de referinta a Bancii Nationale a României, corespunzatoare ultimei luni din trimestru, pentru împrumuturile în lei;
b) nivelul ratei dobânzii anuale pentru împrumuturile în valuta. Pentru împrumuturile în valuta, nivelul ratei dobânzii anuale se actualizeaza prin hotarâre a Guvernului.

Avand in vedere :

Circulara B.N.R. nr. 5/2012, publicata in Monitorul Oficial nr. 88/03.02.2012, care precizeaza ca incepand cu data de 3 februarie 2012, nivelul ratei dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei este de 5,5% pe an
Circulara B.N.R. nr. 12/2012, publicata in Monitorul Oficial nr. 213/30.03.2012, care precizeaza ca incepand cu data de 30 martie 2012, nivelul ratei dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei este de 5,25% pe an
si prevederile art. 23 alin.(5) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nivelul ratei dobanzii de referinta recunoscuta la calculul profitului impozabil pentru trimestrul I 2012 este de 5,25% pe an, comunicata de B.N.R. prin circulara nr. 12/2012.

Pentru împrumuturile în valuta, începând cu anul fiscal 2010, nivelul ratei dobânzii este de 6% pe an, conform H.G. nr. 296/2010 pentru modificarea pct. 701 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, publicata în Monitorul Oficial nr. 239/15.04.2010.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.