Termenul pentru depunerea Revisal 5.0.6 s-a prelungit pana la 15 decembrie 2011

9
182

Guvernul a prelungit termenul până la care agenţii economici se pot înscrie în REVISAL, in cadrul sedintei de ieri a acestuia.

Astfel, agenţii economici îşi pot înscrie sau actualiza datele în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor până la 15 decembrie 2011, termen stabilit de o Hotărâre aprobată ieri de Guvern.

UPDATE – A APARUT HG 1105/2011 – CE PREVEDE MODIFICAREA TERMENULUI DE DEPUNERE A REVISAL 5.0.6 – DETALII AICI

Executivul a decis astfel prelungirea termenului de înscriere a acestor date de la 1 noiembrie 2011 la 15 decembrie 2011 în condiţiile în care, până la sfârşitul lunii octombrie, au transmis date pentru înscrierea în REVISAL 71% dintre angajatori. Dintre aceştia, 77% au transmis informaţiile on-line, iar 23% au depus formularele la ghişee.

Totodată, actul normativ clarifică elementele privind drepturile salariale care se completează în registrul de evidenţă a salariaţilor, respectiv, salariul de bază lunar brut şi sporurile aşa cum sunt prevăzute în contractul individual de muncă.

PENTRU CEI CARE NU S-AU INSCRIS LA NEWSLETTER – DAR CARE VOR SA FIE LA CURENT CU STIRILE IN DOMENIU – VA PUTETI ABONA LA EL ASTFEL – INTRODUCETI ADRESA DE MAIL IN PARTEA DREAPTA ===> SI APOI CLICK PE “SUBSCRIBE”.

via – gov.ro

Anunțuri publicitare

9 COMENTARII

  1. […] Avand in vedere putinul timp ramas pana la termenul limita, ne-am gandit sa facem o recapitulare a articolelor publicate pana acum pe acest subiect, gandindu-ne ca poate unii dintre voi aveti nevoie de o serie de articole pe care nu le-ati vazut cu ocazia postarii lor initiale. UPDATE – TERMENUL PENTRU DEPUNEREA REVISAL 5.0.6 S-A PRELUNGIT PANA LA 15.12.2011 – CLICK AICI […]

  2. Pana la urma tot cei care nu au respectat termenul sunt avantajati. Au anuntat prelungirea termenului dupa expirarea celui initial.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.