AcasăImpozite/TaxeCâştiguri din transferul titlurilor de valoare - declarare, termene, etc.

Câştiguri din transferul titlurilor de valoare – declarare, termene, etc.

Contribuabilii persoane fizice care au realizat câştiguri din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise că au obligaţia să declare câştigurile/ pierderile nete realizate şi să plătească impozitul pentru aceste câştiguri trimestrial, ca plată anticipată în contul impozitului pe câştigul net anual impozabil.

Termen

Contribuabilii persoane fizice care au realizat câştiguri din transferul titlurilor de valoare trebuie să completeze şi să depună formularul 225, trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare fiecărui trimestru, pe baza informaţiilor (fişelor de portofoliu), transmise de intermediari, de societăţile de administrare a investiţiilor sau alţi plătitori de venit, până la data de 5 a lunii următoare trimestrului, sau ori de câte ori contribuabilul constată erori în declaraţia anterioară.

Pentru trimestrul III 2011, formularul 225 se va depune până marţi, 25 octombrie a.c., inclusiv, şi va cuprinde câştigurile sau pierderile obţinute din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise realizate în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie a.c.

Completare şi depunere

Formularul se completează în două exemplare din care un exemplar se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa de domiciliu, potrivit legii, sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România. Pentru ceilalţi contribuabili care nu au domiciliul fiscal în România, acest formular se depune la organul fiscal în a cărei rază are domiciliul fiscal împuternicitul.

Cel de-al doilea exemplar se păstrează de către contribuabil sau de către împuternicitul acestuia.

Atenţie! Indiferent de numărul tranzacţiilor efectuate sau numărul intermediarilor/ societăţilor de administrare a investiţiilor sau alţi plătitori de venit prin intermediul cărora au fost realizate aceste câştiguri, contribuabilul va depune o singură declaraţie.

Formularul 225 se poate procura direct de la unităţile fiscale teritoriale sau poate fi descărcat de pe websiteul ANAF, www.anaf.ro, categoria Formulare fiscale/ Toate formularele cu explicaţii.

Baza legală:
– Ordinul preşedintelui ANAF nr. 2.600/2010 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 225 „Declaraţie privind stabilirea impozitului reprezentând plată anticipată trimestrială în contul impozitului pe câştigul net anual impozabil pentru câştigurile obţinute din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise”, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 704/ 2010;
– Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891/2010.

via – www.finantevalcea.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!