Cum transmitem D 112 atunci cand s-a optat pentru depunerea trimestriala a acesteia dar pleaca angajati in trimestru

5
256

Ori de câte ori în cursul trimestrului încetează calitatea de asigurat a unei persoane, plătitorii de venituri din salarii si asimilate salariilor prevăzuti la art. 58 alin. (2) din Codul fiscal, în calitate de angajatori sau de persoane assimilate angajatorului, depun declaratia până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a intervenit încetarea calitătii de asigurat a unui beneficiar de venit, astfel :

dacă a încetat calitatea de asigurat în prima lună din trimestru, se depune declaraţia aferentă acestei luni , pănâ la data de 25 inclusiv a lunii următoare, iar declaraţiiile aferente lunilor 2 şi 3 din trimestru se depun până la data de 25 inclusiv, a lunii următoare trimestrului
in cazul în care încetarea calităţii de asigurat are loc în luna a doua a trimestrului, se vor depune atât declaraţia pentru prima lună a trimestrului, cât şi cea pentru luna a doua, până la data de 25 inclusiv a lunii 3 din trimestru, urmând ca după încheierea trimestrului, să se depună numai declaraţia pentru luna a treia.
in cazul în care încetarea calităţii de asigurat are loc în luna a treia a trimestrului, declaraţiile aferente întregului trimestru se depun până la data de 25 inclusiv, a lunii următoare trimestrului.

Persoanele si entitătile prevăzute la art. 58 alin. 2 din Codul fiscal, cu exceptia persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale si persoanelor fizice care exercită profesii libere, precum si a asocierilor fără personalitate juridică constituite între persoane fizice care, potrivit legii, folosesc personal angajat, care se înfiintează în cursul anului, aplică regimul TRIMESTRIAL de declarare începând cu anul înfiintării dacă, odată cu declaratia de înregistrare fiscală, declară că în cursul anului estimează un număr mediu de până la 3 salariati exclusiv si, după caz, urmează să realizeze un venit total de până la 100.000 euro.

Declaratie optiune depunere D 112 lunar – modelul oficial a fost publicat – click aici

Declaratia 112 se depune NUMAI prin mijloace electronice de transmitere la distantă, pe portalul e-România. Data depunerii declaratiilor prin mijloace electronice de transmitere la distanta pe portalul e-Romania este data inregistrarii acestora pe portal, astfel cum rezulta din mesajul electronic transmis de sistemul de tranzactionare a informatiilor, cu conditia validarii continutului declaratiilor.

Temei legal:
1. OG nr.29/2011 pentru modificarea şi completarea OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală , publicată în M.O. nr.626/02.09.2011 – text integral
2. OG nr.30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în M.O. nr.627/02.09.2011 – text integral

Info via – http://www.finantearges.ro/

Anunțuri publicitare

5 COMENTARII

  1. HELP!
    @admin & friends,
    trimiteti-mi urgent si mie pe mail, adeverinta pentru somaj, actualizata.
    scutesc un drum de 80 km, dus intors.
    este vb. de cea unde se trec contributiile pt. somaj si instrumentele de plata pe ultimele 12 luni.
    multumiri anticipate

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.