Achiziţii intracomunitare de bunuri, prestări şi servicii – inregistrarea în scopuri de TVA

2
202

Înregistrarea specială în scopuri de TVA este reglementată de art. 153 indice 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal – text integral – cu modificările şi completările ulterioare, şi pct. 67 din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal (CF). Potrivit acestora, au obligaţia să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform articolului menţionat, numai persoanele impozabile care au sediul activităţii economice în România, respectiv:

– persoanele impozabile care au sediul activităţii economice în România şi persoanele juridice neimpozabile stabilite în România, neînregistrate şi care nu au obligaţia să se înregistreze conform art. 153 din CF, care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, înainte de efectuarea achiziţiei intracomunitare, dacă valoarea achiziţiei intracomunitare respective depăşeşte plafonul pentru achiziţii intracomunitare în anul calendaristic în care are loc achiziţia intracomunitară (10.000 euro la cursul de schimb de la data aderării, respectiv 3,3817 lei/euro);

– persoanele impozabile care au sediul activităţii economice în România, neînregistrate şi care nu au obligaţia să se înregistreze conform art. 153 din CF, dacă prestează servicii care au locul în alt stat membru, pentru care beneficiarul serviciului este persoana obligată la plata taxei conform echivalentului din legislaţia altui stat membru al art. 150 alin. (2) din CF, înainte de prestarea serviciului;

– persoanele impozabile care îşi au stabilit sediul activităţii economice în România, care nu sunt înregistrate şi nu au obligaţia să se înregistreze conform art. 153 din CF, dacă primesc de la un prestator, persoană impozabilă stabilită în alt stat membru, servicii pentru care sunt obligate la plata taxei în România conform art. 150 alin. (2) din CF, înaintea primirii serviciilor respective.

Alte precizări

Înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153 indice 1 din CF pentru prestări şi achiziţii de servicii intracomunitare se solicită numai de persoanele care nu sunt deja înregistrate normal în scopuri de TVA conform art. 153 din CF sau pentru achiziţiile intracomunitare de bunuri conform art. 153 alin. (1) lit. a) din CF şi numai în cazul serviciilor intracomunitare pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din CF (operaţiuni desfăşurate între persoane impozabile), sau echivalentul acestui articol din legislaţia altui stat membru, altele decât cele scutite de taxă.

Persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în România, dacă nu este înregistrată şi nu este obligată să se înregistreze conform art. 153 din CF, şi persoana juridică neimpozabilă stabilită în România pot solicita să se înregistreze, conform art. 153 indice 1 din CF, în cazul în care realizează achiziţii intracomunitare.

Persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă care nu este înregistrată conform art. 153 din CF, şi care efectuează achiziţii intracomunitare de bunuri accizabile, nu are obligaţia să se înregistreze conform art. 153 indice 1 din CF, pentru plata taxei aferente respectivei achiziţii intracomunitare.

via – www.finantevalcea.ro

Anunțuri publicitare

2 COMENTARII

  1. buna ziua,

    va rog sa imi spuneti cum se procedeaza cu TVAul in cazul unei achizitii de utilaj dintr-o tara care nu e in UE?se plateste de catre furnizor TVAul la vama?
    precizez ca ambele sunt platitoare de TVA

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.