AcasăNewsRegistratorii comerciali vor prelua o parte din atributiile judecatorului delegat, potrivit intentiilor...

Registratorii comerciali vor prelua o parte din atributiile judecatorului delegat, potrivit intentiilor de modificare a Registrului Comertului

Guvernul a aprobat, în şedinţa de ieri, proiectul de Lege privind registratorii comerciali şi activitatea de înregistrare în registrul comerţului, solicitând Parlamentului ca acest act normativ să fie aprobat în procedură de urgenţă.
„Prin aprobarea acestui proiect de lege se finalizează, din perspectivă legislativă, reforma Registrului Comerţului, demarată în decembrie 2009 prin restrângerea rolului judecătorului delegat”, a precizat secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Alina Bica.

Astfel, toate atribuţiile care ţin de înregistrarea societăţilor comerciale, divizarea/fuziunea acestora şi încetarea activităţii lor, precum şi autorizarea persoanelor fizice vor reveni unei categorii noi de persoane – registratorii comerciali.

Registratorii comerciali sunt funcţionari în cadrul Registrului Comerţului având statutul de personal contractual, dar care sunt învestiţi cu putere de autoritate publică. Aceştia se vor substitui în tot ceea ce înseamnă partea introductivă de atribuţii care îi revenea judecătorului-delegat în legătură cu societăţile comerciale şi persoanele fizice autorizate, urmând ca orice nemulţumire a terţelor persoane în legătură cu înregistrarea unei societăţi comerciale să fie soluţionată de instanţa de judecată, în mod obişnuit, prin contestarea actului întocmit de registratorul comercial.

Registratorii comerciali vor avea toate drepturile şi obligaţiile pe care le au magistraţii, fără să fie magistraţi, ci doar persoane care exercită autoritatea publică de stat. În acest scop, începând din decembrie 2009 o parte din personalul Registrului Comerţului a fost selectat şi urmează cursuri de perfecţionare, iar pentru posturile care rămân neocupate a fost prevăzută procedură de selecţie.

O altă modificare importantă introdusă prin actul normativ aprobat ieri de Guvern este aceea că, în termen de 2 ani, se va renunţa la publicarea în Monitorul Oficial a actelor care ţin de înfiinţarea societăţilor comerciale şi modificările aduse în cadrul acestora, în schimb va fi creată o platformă electronică prin intermediul căreia toate persoanele interesate vor putea, la costuri minime, să aibă acces la baza de date respectivă. Orice menţiuni referitoare la o nouă societate comercială sau o nouă persoană fizică autorizată trebuie incluse obligatoriu în această bază de date în termen de 3 zile de la momentul înregistrării.

Tot în această bază de date, pentru prima dată, se va regăsi cazierul asociatului, acţionarului sau administratorului, dacă acesta a fost condamnat penal şi pentru ce fapte. Platforma electronică va include şi informaţii referitoare la societăţile comerciale care sunt inactive din punct de vedere fiscal, astfel încât o societate comercială care doreşte să intre în relaţii de afaceri cu o altă societate comercială va putea să acceseze această bază de date pentru a vedea dacă are, într-adevăr, un partener de afaceri viabil.

Actul normativ simplifică, totodată, tot ceea ce înseamnă proceduri în legătură cu fuziunea, divizarea şi încetarea activităţii unei societăţi comerciale, eliminând diferenţele existente la ora actuală între proceduri în funcţie de tipul societăţii comerciale. Practic, prin această simplificare sunt transpuse în legislaţia românească reglementările europene care prevăd armonizarea procedurilor respective, iar societăţile comerciale vor avea posibilitatea de a se înregistra folosind semnătura electronică, nemaifiind necesară deplasarea la sediul Registrului Comerţului pentru a depune fizic documentele necesare.

via – gov.ro


Descoperă mai multe la CabinetExpert.ro - blog contabilitate

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!

Descoperă mai multe la CabinetExpert.ro - blog contabilitate

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura