AcasăTVA - modificari si noutatiPrecizări ANAF referitoare la persoanele impozabile în scopuri de TVA

Precizări ANAF referitoare la persoanele impozabile în scopuri de TVA

Persoanele fizice care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi (ex. activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora, sunt persoane impozabile în scopul TVA.

De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate. Persoanele impozabile care au sediul activităţii economice în România şi realizează sau intenţionează să realizeze o activitate economică ce implică operaţiuni taxabile şi/sau scutite de taxă pe valoarea adaugată cu drept de deducere trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal în a cărui evidenţă fiscală este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, după cum urmează:

a) înainte de realizarea unor astfel de operaţiuni, dacă declară că urmează să realizeze o cifra de afaceri care atinge sau depăşeşte plafonul de scutire de 119.000 lei sau dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri inferioară plafonului de scutire, dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă;
b) dacă în cursul unui an calendaristic atinge sau depăşeşte plafonul de scutire de 119.000 lei, în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii în care a atins sau a depăşit acest plafon;
c) dacă cifra de afaceri realizată în cursul unui an calendaristic este inferioară plafonului de scutire de 119.000 lei, dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă;
d) dacă efectuează operaţiuni scutite de taxă şi optează pentru taxarea acestora, cum ar fi: arendarea, concesionarea, inchirierea şi leasing-ul de bunuri imobile şi livrarea de construcţii/părţi de construcţii şi a terenurilor pe care sunt construite, precum şi a oricăror altor terenuri (cu excepţiile prevăzute de lege).

Astfel, persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită activităţi încadrate la profesii libere, vor completa şi depune la organele fiscale formularul 070 „Declaraţie de înregistrare fiscală/ Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere”- model .

Persoanele fizice române, altele decât cele care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită activităţi încadrate la profesii libere, vor completa şi depune la organele fiscale formularul 020 „Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice române”.

ATENŢIE: În situaţia în care o persoană este obligată să se înregistreze în scop de TVA şi nu solicită înregistrarea, organele fiscale vor înregistra persoana respectivă din oficiu şi vor declanşa inspecţia fiscală pentru determinarea situaţiei fiscale a contribuabilului.

Declaraţiile mai sus menţionate, se depun direct sau prin împuternicit / reprezentant fiscal, la registratura organului fiscal competent, sau la poştă prin scrisoare recomandată. Informaţii suplimentare se pot obţine vizitând site-ul ANAF www.anaf.ro, telefonic de la Centrul de asistenţă a contribuabililor la numărul de telefon: 031.403.91.60 reţea RDS şi de la biroul de asitenţă al contribuabililor din cadrul administraţiilor finanţelor publice.”

sursa – anaf.ro


Descoperă mai multe la CabinetExpert.ro - blog contabilitate

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!

Descoperă mai multe la CabinetExpert.ro - blog contabilitate

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura